Ministru grec: Înainte de criză conduceam un Audi, acum merg cu un Golf. Sper să nu fiu nevoit să-mi iau un cal

Ministru grec: Înainte de criză conduceam un Audi, acum merg cu un Golf. Sper să nu fiu nevoit să-mi iau un cal

Nu doar grecii de rând se plâng de efectele crizei, ci și miniștrii lor. Yannis Stournaras a declarat că a fost și el afectat de criză, iar efectele negative continuă să se vadă.

Criza a afectat pe toată lumea. Şi eu plătesc taxe mai mari, mi s-a redus salariul, dar sunt alţi oameni care suferă mai mult. Am tăiat din cheltuieli, ne-am schimbat maşinile. Eu conduceam un Audi înainte, acum merg cu un Golf. Sper să nu fiu nevoit să-mi iau un cal data viitoare„, a declarat ministrul elen, într-un interviu acordat agenției Mediafax.

Stournaras a mai spus că este convins de faptul că grecia nu va părăsi zona euro, iar noul Guvern care va rezulta după alegeri va continua reformele.

Ieşirea Greciei din zona euro va fi ca o bomba atomică pentru întreaga Europa. Nu se pune problema ieşirii. Trebuie să avem o ajustare, dar bineînţeles în contextul unei bune credinţe şi luând în considerare potenţialul celorlalte ţări să continue să finanţeze Grecia„, a mai spus Stournaras.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`