Turcia a acceptat o propunere rusească de detensionare a situaţiei din nord-estul Siriei mai puțin avantajoasă decât un plan american. Ce prevede noul acord (FOTO)

Turcia a acceptat o propunere rusească de detensionare a situaţiei din nord-estul Siriei mai puțin avantajoasă decât un plan american. Ce prevede noul acord (FOTO)
Sursă foto: hepta.ro

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul sau turc, Recep Tayyip Erdogan, au căzut de acord să desfăşoare patrule comune de-a lungul graniţei turco-siriene, incluzând aici şi o parte a teritoriilor luate de armata turcă de sub control kurd, relatează CNN.

De asemenea, kurzii vor trebui să se retragă la o distanţă de aproximativ 12 kilometri de graniţa turco-siriană. Asta în condiţiile în care Turcia intenţiona să creeze o zonă-tamponadâncă de 32 de kilometri. Din acest punct de vedere, Turcia a făcut concesii în privinţa planurilor sale.

Pe de altă parte, Turciei i se permite să păstreze controlul teritoriilor din Siria deja ocupate.

Patrulele ruso-turce ar urma să fie desfăşurate începând cu marţea viitoare, nefiind însă clar dacă ele vor acoperi întreaga graniță turco-siriană sau doar contestatul segment nord-estic. În plus, partea rusă a indicat nevoia de a desfăşura noi forţe militare în Siria pe motiv că graniţa „este lungă”.

„Este evident faptul că echipament adiţional este necesar pentru patrulare. Este, totuşi, o graniţă lungă, iar patrulele ar trebui să fie serioase şi minuţioase astfel încât să nu lăsăm niciun loc pentru accidente serioase, mai ales că patrulele vor fi comune”, a declarat Sergei Shoigu, ministrul Apărării rus, citat de agenţia RIA-Novosti.

Acordul dintre cele două părţi a fost făcut în aceeaşi zi în care expiră şi un acord de încetare a focului format între Turcia şi kurzi, ce s-a întins pe parcursul a cinci zile.

De precizat că un astfel de acord arfi trebuit să aibă şi acordul (tacit) alpreşedintelui sirian Bashar al-Assad, un mai vechi aliat al Rusiei. Cum, de altfel, este foarte probabil să fi obținut şi un acord al Iranului (cel mai important aliat al lui Bashar al-Assad). Acordul nu este, însă, în măsură să rezolve definitiv problema din nordul Siriei, ci mai degrabă doar să „o îngheţe” – o soluţie frecvent utilizată de Rusia şi în alte state, precum Georgia, Ucraina sau Azerbaijan.

Foto:Sergei Shoigu, ministrul Apărării rus (sânga) și președintele sirian, Bashar al-Assad (dreapta) (sursă foto: hepta.ro)

Acordul ruso-turc, extrem de similar cu propunerea americană de rezolvare a problemei

Oarecum bizar, termenii acordului ruso-turc sunt foarte similari cu cei pe care Washington-ul i-a înaintat în urmă cu câteva luni şi pe care Ankara i-a respins în mod categoric.

Conform STRATFOR, cu puţin timp înainte ca Donald Trump să ordone retragerea trupelor americane din Siria, Statele Unite a încercat să obţină un compromis între Turcia şi kurzi, sugerând:

  1. Înfiintarea unei zone-tampon cu o adâncime de 14-15 kilometri în interiorul Siriei, dar nu pe întreaga lungime a graniței de nord-est;
  2. Patrularea zonei-tampon atât de trupe turce, cât şi de trupe americane.

Cu toate acestea, Turcia a considerat propunerea americană drept „o încercare de a trage de timp” şi a acuzat SUAcă nu vorsă facă concesii.

Foto: Președintele american Donald Trump (stânga) și omologul său turc,Recep Tayyip Erdogan(sursă foto: hepta.ro)

Reacţia kurzilor la acordul ruso-turc

Prin vocea vicepreşedintelui american, Mike Pence, „Forţele Democrate Siriene” (SDF) au anunţat că s-au retras deja din toate „zonele relevante de operaţiuni”.

Din „Forţele Democrate Siriene” (SDF) fac parte şi controversatele „Unități de Apărare ale Poporului (YPG)”, cele împotriva cărora s-a îndreptat ofensiva turcă.

„Astăzi (marţi – n.r.), vicepreşedintele a primit o scrisoare de la generalul Mazloum [Abdi] care-l informa că toate forţele SDF s-au retras din zonele relevante de operaţiune. Vicepreşedintele aprobă aceste evoluţii şi le vede că satisfăcând cererile acordului de pe 17 octombrie”, a precizat un purtător de cuvânt al lui Mike Pence.

Foto: Cu roșu, zona tampon controlată deja de Turcia. Cu verde, fostul teritoriucontrolat de kurzi, și în interiorul căruiaTurcia intenționa crearea unei zone-tampon(sursă foto: Wikipedia)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină
19:38 - Turistă izbită de o sanie pe pârtia din Buşteni. Victima, rănită la coloană, a fost preluată de un elicopter (VIDEO)