Actorul Jackie Chan a povestit, în cadrul unui interviu, cel mai frumos moment din cariera sa, și anume momentul în care a trebuit să se lupte pe aceeași scenă cu celebrul Bruce Lee.
Acesta a arătat că deși nu a fost rănit de lupta cu el, s-a prefăcut că are dureri pentru a îi putea atrage atenția și a intra în vorbă cu el.
„Când era tânăr, am luptat cu Bruce Lee pe aceeași scenă. Am stat în spatele camerei și am tot așteptat. Eram pregătit. A venit și momentul în care trebuia să ne luptăm, eu eram un tânăr cascador, obișnuit să o încaseze.
Dintr-odată privirea mi s-a încețoșat. Bruce Lee era cu un băț asupra mea, cred că mă atinsese. M-am simțit un pic amețit. M-am uitat la el. Nu făcea nimic, se uita la toată lumea și juca rolul în continuare. Până directorul a spus gata.
Apoi a țâșnit către mine, m-a ridicat și mi-a cerut scuze. Nici nu mă mai durea, eram tânar, dar m-am prefăcut că mă doare pentru a-i atrage atenția. Cred că e cel mai bun moment din cariera mea. A discutat cu mine atunci, m-a întrebat cum mă cheamă, ce stil de luptă practic. De atunci mă striga mereu Jackie”, a povestit Jackie Chan, într-un interviu.
Jackie Chan și-a început cariera cinematografică făcând cascadoriile actorilor celebri ai vremii. În 1972 și 1973, Chan a lucrat și în două dintre filmele lui Bruce Lee, „Fist of Fury” și celebrul „Enter The Dragon”.
Jackie Chan povestește despre momentul în care a luptat pe aceeași scenă cu Bruce Lee