Raportul Comisiei Europene privind situația României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, ce va fi făcut public marți, se anunță a fi unul deosebit de dur.
Astfel, potrivit surselor de la Bruxelles citate de B1 TV, Raportul MCV va arăta clar că anumite amendamente au fost aduse Legilor Justiției strict pentru a ajuta anumite persoane. În acest context, experții critică dur mandatul lui Tudorel Toader la conducerea Ministerului Justiției. În schimb, este lăudată activitatea la minister a Anei Birchall.
Criticată este și o parte a Consiliului Superior al Magistraturii, căreia i se reproșează lipsa de imparțialitate.
În Raportul MCV se mai precizează că România a fost avertizată, în luna mai, cu declanșarea Articolului 7 (suspendarea dreptului de vot în UE).
Experții mai susțin în document că este absolut necesară desființarea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, lucru cerut și de Comisia de la Veneția, și de GRECO. Secția afectează inclusiv lupta anticorupție, se arată în document.
Pe lângă Ana Birchall, lăudat în acest raport este și președintele Klaus Iohannis, pentru inițiativa sa de a declanșa referendumul pe Justiție din 26 mai.