Brexit cu final deschis. Guvernul Boris Johnson insistă că Marea Britanie iese din UE în 31 octombrie, după ce premierul s-a strecurat printr-o portiță legislativă

Brexit cu final deschis. Guvernul Boris Johnson insistă că Marea Britanie iese din UE în 31 octombrie, după ce premierul s-a strecurat printr-o portiță legislativă
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Xinhua

Guvernul Regatului Unit a insistat, duminică, că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în 31 octombrie, în ciuda scrisorii pe care premierul Boris Johnson a trimis-o, fiind forțat de Parlament, la Bruxelles, cerând amânarea Brexitului, relatează Reuters.

Scena politică britanică a flirtat cu două opțiuni în ultima săptămână. Prima posibilitate a fost aceea de a ieși în 31 octombrie, cu „acordul de divorț” pe care premierul Boris Johnson l-a convenit cu liderii statelor UE la summitul Consiliului European de joi. Ei, bine, a doua posibilitate s-a ivit odată cu votul istoric al Parlamentului britanic de sâmbătă, când eurodeputații au ales să nu voteze acordul, ci să amâne această procedură până după implementarea legislației de tranziție, obligându-l indirect pe Boris Johnson să ceară o amânare a Brexitului până în 31 ianuarie. (Detalii AICI)

După cum i-a cerut legea, premierul Regatului Unit a trimis o scrisoare nesemnată la Bruxelles, prin a cerut amânarea Brexitului, dar solicitarea a fost urmată de un document similar, semnat de această dată, prin care a precizat că, în opinia sa, prelungirea ieșirii este o greșeală. (Detalii AICI)

„Vom ieși (n.r. – din UE) în 31 octombrie. Avem toate mijloacele și abilitatea să o facem. Acea scrisoare (n.r. – cea nesemnată) a fost trimisă doar pentru că Parlamentul a cerut ca acest lucru să se întâmple… dar Parlamentul nu-l poate face pe premier să se răzgândească, Parlamentul nu poate știrbi politica Guvernului și hotărârea sa”, a afirmat Michael Gove, ministrul însărcinat cu pregătirile pentru un Brexit dezordonat.

Concret, prima scrisoare trimisă de Boris Johnson, cea nesemnată, a ajuns la Bruxelles doar pentru a fi îndeplinită formalitatea din „Legea Benn”, care presupune că Marea Britanie nu poate părăsi UE fără un acord – în acest moment nu există un acord ratificat, pentru că, sâmbătă, Camera Comunelor a decis să amâne votul până după implementarea legislației de tranziție.

Prin a doua scrisoare, Boris Johnson a explicat că nu dorește o ieșire. Documentul notează că Downing Street va face toate eforturile pentru ca acordul convenit cu Bruxellesul să treacă de Camera Comunelor și să devină lege, precum și că este încrezător că acest lucru se va întâmpla până în 31 octombrie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România