Balerina cubaneză Alicia Alonso, considerată una dintre cele mai importante dansatoare ale secolului 20, a murit joi la vârsta de 98 de ani, a anunţat BBC.
Născută Alicia Ernestina de la Caridad Martínez del Hoyo, pe 21 decembrie 1921, a debutat pe scenă în 1931.La vârsta de 16 ani, s-a căsătorit cu un coleg de şcoală, Fernando Alonso, iar cei doi s-au mutat la New York, alăturându-se Ballet Caravan.Trei ani mai târziu, vederea ei a început să se deterioreze. A fost diagnosticată cu desprindere de retină.
„Am suferit enorm şi am fost supusă mai multor operaţii. A fost îngrozitor. (…) Mi-au spus că nu voi mai putea dansa. Ei bine, am făcut-o”, povestea ea.
Problemele cu vederea au revenit, iar ea a ajuns să nu îşi poată vedea colegii dansatori, bazându-se pe luminile scenei. A fost supusă mai multor intervenţii.
Până la finalul anilor 1940, a interpretat rolul importante, în special Giselle, atât la New York, cât şi la Londra.
În 1948, a pus bazele Alicia Alonso Ballet Company în Havana. A închis compania în 1956, din lispă de finanţare.
După revoluţia din 1959, ea a sprijinit fondarea Baletului Naţional al Cubei împreună cu liderul Fidel Castro. Potrivit autobiografiei lansate în 1981, Castro a întrebat-o de câţi bani este nevoie pentru Baletul Naţional al Cubei. Ea i-a spus că este vorba despre 100.000 de dolari. Replica lui a fost: „Vă vom da 200.000 de dolari”.
Compania naţională a oferit spectacole de balet tuturor, pe scenă, dar şi în fabrici şi alte locuri. Alonso a condus Baletul până după vârsta de 70 ani şi a continuat să danseze.
Un parfum din Cuba îi poartă numele, iar un atelier de îngheţată a fost numit Coppelia după unul dintre rolurile ei celebre.
Actualul preşedinte cubanez, Miguel Diaz-Canel, a transmis și el un mesaj emoționant la plecarea marii artiste: „Alicia Alonso a plecat dintre noi şi a lăsat un gol enorm, dar o moştenire imbatabilă. A poziţionat Cuba la altarul dansului mondial. Mulţumim, Alicia, pentru munca ta nemuritoare”.