Bucureşti: Incendiu puternic la o fabrică dezafectată din apropierea Morii lui Assan. Flăcările au fost stinse de un elicopter (VIDEO)

Bucureşti: Incendiu puternic la o fabrică dezafectată din apropierea Morii lui Assan. Flăcările au fost stinse de un elicopter (VIDEO)

UPDATE: Incendiul a fost stins cu ajutorul unui elicopter, la circa două ore de la izbucnirea sa.

Un incendiu puternic a curpins, joi, o fabrică de ulei dezafectată din complexul Moara lui Assan, din sectorul 2 al Capitalei.

Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București a declarat că se acționează cu trei autospeciale. De asemenea, o ambulanță SMURD se află la fața locului, un echipaj de descarcerare și o mașină pentru acces la înălțime.

Zona este greu accesibilă pentru pompieri, iar flăcările s-au ridicat deja la peste 3 de metri.

Clădirea, înaltă de circa 30 de metri, era părăsită, iar în momentul producerii accidentului nu a fost identificată nicio persoană nici în interiorul acesteia, și nici în imediata apropiere, a mai precizat Danie Vasile.

Incendiu în apropierea Morii lui Assan

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_20027').select();" id="embed_text_20027" />

Moara lui Assan, monument istoric construit în anul 1835, a fost afectată în repetate rânduri de incidente asemănătoare, care i-ai accentuat starea de degrdare.

Cele mai recente și mai grave distrugeri s-au produs în 2008, când un incendiu mai puternic decât cel de joi a distrus 90% din corpul unei clădiri secundare, și în ianuarie 2012, când perete și acoperișul  corpului principal al complexului s-au prăbușit.

Deși se cunoaște situați deplorabilă a monumentului, autoritățile întârzie să ia măsuri în această privință, fie  măcar pentru securizarea zonei. Oamenii străzii își fac frecvent adăpost printre ruine și tot ei sunt principala cauză a distrugerilor.

De altfel, este foarte posibil ca incendiul de joi să fi fost provocat tot de aurolaci, care până la sosirea autorităților au fugit.

Flăcări de trei metri la Moara lui Assan

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_20030').select();" id="embed_text_20030" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)
19:41 - De ce nu ar trebui să bei prea multă apă dacă îți dorești să fii hidratat pe tot parcursul zilei. Câtă apă este necesar să bem
19:29 - Bogdan Matei (PSD), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Luni vom avea o ședință a grupurilor reunite și vom stabili. Eu nu cred că este oportună o astfel de lege
19:12 - Alexandru Dimitriu (USR): Iohannis seamănă tot mai mult cu Piedone (VIDEO)