Eugen Tomac, președintele PMP, a anunțat că va discuta miercuri, ora 16:00, cu Ludovic Orban, omologul său de la PNL și premierul desemnat de către președintele Klaus Iohannis, cu privire la condițiile în care s-ar putea ajunge la un consens asupra votului de învestitură.
„Am discutat aseară cu premierul desemnat și urmează în cursul zilei de azi să avem o primă întrevedere, la orele 16. Voi merge cu colegul meu Marius Paşcan. Discuțiile se referă la viitoarea guvernare. Pentru noi este foarte important să vedem și puctul de vedere al premierului desemnat, cum vede viitorul cabinet şi, bineînțeles, pe ce se bazează în parlament pentru ca guverul să fie investit cât mai curând. Dincolo de obiectivele PMP, există o realitate: România nu are un guvern. Avem nevoie de un nou guvern. Dincolo de orice, trebuie să privim spre această realitate și, în acest sens, punem accent pe nevoia de a găsi un consens cât mai rapid, toate partidele care au votat demiterea Guvernului Dancilă”, a declarat Eugen Tomac, în direct la Digi 24, potrivit stiripesurse.ro.
Amplificarea relațiilor cu Republica Moldova și reintroducerea legislației electorale privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin sunt două dintre condițiile esențiale pentru ca PMP să susțină învestitura Guvernului Orban.