Kelemen Hunor (UDMR): „Cerem un acord scris înainte de a susține guvernarea”

Kelemen Hunor (UDMR): „Cerem un acord scris înainte de a susține guvernarea”
Foto: Facebook / Kelemen Hunor

UDMR nu a dat niciodată „un cec în alb” și cere un acord scris înainte de a susține guvernarea Orban, a afirmat Kelemen Hunor, liderul formațiunii parlamentare.

„Există, desigur, șansa ca Guvernul Orban să nu primească votul nostru, dacă programul de guvernare nu e convingător, dacă persoanele propuse nu sunt Ok, noi nu am dat niciodată un cec în alb. Eu o să propun lucruri simple. (…) Cerem un acord scris înainte de a susține guvernarea. De fiecare dată când am susținut un guvern am avut un acord scris sau unul de guvernare. Altfel, ce poți să spui? Nici lucrurile scrise nu sunt respectate întotdeauna, dar nu poți merge doar pe vorbe. Cu noi se poate ajunge ușor la o înțelegere”, a afirmat liderul UDMR, potrivit g4media.ro.

Cu toate acestea, Kelemen Hunor este încrezător că Guvernul Orban va fi învestit, „dacă nu din prima încercare, atunci din a doua încercare”. În acest context, el a mărturisit că avea o întâlnire cu președintele PNL, în această săptămână.

„Probabil săptămâna aceasta va exista o primă întâlnire. E mai greu să obții majoritate, tot la PSD te întorci. Cum faci 233 voturi dacă USR nu votează guvernul, dacă Ponta nu votează? Nu am stabilit când va fi întâlnirea, eu plec mâine dimineață din București, mă întorc joi, încercăm să găsim o fereastră în această săptămână”, a adăugat Kelemen Hunor, potrivit g4media.ro.

Totodată, liderul UDMR a reiterat că formațiunea parlamentară nu dorește alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Legat de alegerile în două tururi, știm că în turul doi se fac coaliții lipsite de transparență, toxice, opace, care nu au legătură cu ideologii, ci cu chestiuni de interes local, fără legătură cu interesul public. Vom cere să nu se modifice legea electorală”, a mai spus liderul UDMR, potrivit aceleiași surse.

Ludovic Orban, liderul PNL, a fost desemnat premier de către președintele Klaus Iohannis. După nominalizarea de luni, omul propus pentru Palatul Victoria are la dispoziție 10 zile să coaguleze o echipă de miniștri și un program de guvernare, cu care să meargă în Parlamentul României pentru a cere votul de învestitură.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:20 - Ilie Bolojan, despre reducerea numărului de parlamentari la 300: În primele șase luni o vom propune. Dacă PNL nu propune această chestiune, îmi voi da demisia din funcția de președinte
17:19 - Românii vor putea călători în SUA, fără vize, din 2025. Ambasadorul Andrei Muraru: „România îndeplinește acum toate condițiile tehnice prevăzute de legislația americană”
17:03 - Florin Tănase și soția lui Florinel Coman au transmis mesaje de susținere pentru Călin Georgescu
16:59 - Cristina Prună (USR): „Noi în campania electorală am spus că există ferme de trolli, că ar trebui ca instituțiile statului să investigheze lucrul acesta și abia acum avem CSAT. Am fost luați la mișto atunci” (VIDEO)
16:58 - Thomas Moldovan (PSD), despre convocarea CSAT: „Nu trebuie să amestecăm politicul cu cybersecurity” (VIDEO)
16:48 - Diana Șoșoacă, acuzații la adresa lui Călin Georgescu: „Cum îți permiți tu, așa, o casă de milioane de euro în Viena? De bun român ce ești”
16:40 - Traian Băsescu: Anularea turului 1, la care visează PSD și PNL, nu este posibilă constituțional. Marea problemă este cum s-a ajuns ca 2 milioane de oameni să voteze un necunoscut. E treaba AEP să afle cu ce bani (VIDEO)
16:27 - Reacția vehementă a Nadiei Comănesci după ce Călin Georgescu i-a folosit imaginea: „Nu înţeleg şi cred că e bine să …”
16:26 - AEP a cerut ANAF să caute sursa banilor plătiți tiktokerilor ce l-au promovat pe Călin Georgescu
16:19 - Tribunalul București spune că numele străzii Mircea Vulcănescu trebuie schimbat. Judecătorul: Vulcănescu a participat la problema finanțării armatei germane