Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, i-a atenționat marți dimineață, în direct pe B1TV, pe toți fumătorii de țigări electronice, explicându-le că ele „nu sunt lipsite de pericol”.
Declarația demnitarului vine în contextul în care au apărut primele cazuri de îmbolnăvire cauzate de utilizarea țigărilor electronice au fost înregistrate la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timişoara. Ar fi vorba despre trei pacienţi.
Pacientii respectivi au dezvoltat forme severe de boală pulmonară fără să aibă alte afecţiuni. Medicii nu pot spune, însă, cu certitudine dacă este sa nu vorba despre un efect al ţigărilor electronice.
Un alt medic de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie din Timişoara a declarat că specialiştii de acolo s-au luptat pentru a le salva vieţile celor trei pacienţi.
Medicii spun ca ar trebui stopata ideea ca fumatul tigarilor electronice reprezintă un obicei sanatos. Cadrele medicale apreciază că se impune o reglementare legislativă în acest sens.
Țigările electronice au provocat la 19 decese în Statele Unite ale Americii și la peste 1.000 de cazuri de pacienți cu leziuni pulmonare. Statul american Massachusetts le-a interzis total. La fel și India.
„La acest moment știm că și în Statele Unite se fac cercetări, să se vadă care este componenta care duce la apariția manifestărilor care au avut loc la peste 1.000 de cazuri în Statele Unite, plus decesele din Statele Unite. Cert este că medicii abia acum încep să coreleze anumite fenomene pulmonare, anumite îmbolnăviri pulmonare cu utilizarea țigărilor electronice.
S-ar putea să vedem că aceste corelări să ducă la etichetarea unor cazuri că ar fi probabil din cauza țigărilor electronice mai mult decât înainte. Pentru că până nu a apărut alerta în Statele Unite și până nu au început să vadă aceste cazuri și să se atragă atenția de către centrul de control al bolilor din Statele Unite, lumea nu prea făcea aceste corelări. Cercetări care să zică care este cauza exactă din componentele țigărilor electronice nu știu să existe la acest moment concluzii.
Încă se lucrează, însă în medicină, în momentul în care ai un grup mare de oameni, cu un factor comun între ei, și ai putut exclude toți ceilalți factori, care pot să ducă la apariția unor astfel de simptome și semne, automat, clar că factorul comun devine cel care atrage atenția că este cauză, dar acum se lucrează pe care este componenta care cauzează acest lucru. Sunt unii care au folosit materiale de pe piața neagră.
Sunt alții care au folosit lichide de canabis. Se pare că, totuși, nu este o singură substanță care este folosită de toți la un loc, ca să se zică care este cauza. Cei care folosesc aceste țigări trebuie să știe că ele nu sunt lipsite de pericol”, a declarat Raed Arafat, în direct pe B1TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.