Cristian Tudor Popescu are VEŞTI PROASTE pentru toţi românii, după ce a citit stenogramele PSD

Cristian Tudor Popescu are VEŞTI PROASTE pentru toţi românii, după ce a citit stenogramele PSD

Cristian Tudor Popescu a citit stenogramele şedinţelor PSD şi a ajuns la o concluzie înfiorătoare pentru români.

CTP este de părere că a lecturat dialoguri din „congresul animalelor mecanice”.

În 2009, după o întâlnire înainte de alegeri, în care îi spusesem că ar fi soluția cea mai bună ca președinte, față de Băsescu și Geoană, m-am despărțit de dl Crin Antonescu pe această replică gânditoare a liderului PNL: „Deci, domnule Popescu, îmi cereți să renunț și la ultima fărâmă de umanitate din mine…”

Era concluzia d-sale. Eu nu-i cerusem nicidecum așa ceva. Dar dl Antonescu îmi spunea că a fi cât mai inuman e o condiție să urci cât mai sus pe scara politică. Stenogramele PSD postmoțiune m-au înfiorat puțin, uitasem sentimentul. Congresul animalelor mecanice.

Bivolul (cauciuc pe lemn de fag) Oprișan: „Mințim și unii, și alții. În fața urnei, românul va avea o mare problemă dacă vom reuși să-i speriem”.

Coiotul soios (ulei pe pânză) Manda, despre lansarea de azi a lui Dăncilă: „Noi nu știm cine plătește banii!”.

Mamba albă (mătase îmbibată cu venin) O. Vasilescu: „Trebuie să dăm acum pentru primari, să le dăm speranțe, că ei merg pe stradă”.

Bivolul: Dă căutare pe Google Proasta României și îți dă Dăncilă! Nu știu cine îl putem trece lider PSD. Dacă dăm senzația că ne batem pentru putere și funcții, pierdem”, a postat Cristian Tudor Popescu pe republica.ro.

Cristian Tudor Popescu a făcut anunţul ŞOC despre DEMISIE

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:09 - Codin Maticiuc, după ce David Popovici a fost criticat că și-a luat mașină: „Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan”
12:42 - Un român beat a înjunghiat un adolescent în metroul din Roma. Bărbatul a fost arestat, deși l-a amenințat pe băiat să nu sune la poliție
12:38 - Scene șocante în Satu Mare. După ce maşina i-a fost incendiată în faţa casei, proprietarul a primit ameninţări cu moartea
12:36 - Inundații istorice în Arabia Saudită. Străzile orașului pelerinilor, Mecca, s-au transformat în râuri iar mașinile au fost luate de ape
12:11 - Povestea lui Marinel, câinele returnat la centrul de adopții după 5 ani chiar de către stăpânii săi i-a emoționat pe români: ”Tristețea din ochii lui e nemărginită, așa îi frângi inima”
12:03 - Nicușor Dan: „Sunt mulți oameni care nu înțeleg de ce s-au anulat alegerile” / „Principala urgență pentru instituții este să lămurească ce s-a întâmplat” (VIDEO)
11:48 - O turistă de 22 de ani a fost ucisă de un elefant în Thailanda în timp ce-l îmbăia într-un sanctuar pentru animale
11:35 - Nicușor Dan: „Mulți dintre români consideră că un vot pentru Călin Georgescu este un vot de blam pentru toată clasa politică” (VIDEO)
11:16 - Rusia revendică capturarea orașului ucrainean Kurakhove aflat în prima linie din regiunea Donețk
10:54 - Sociologul Gelu Duminică sare în apărarea lui David Popovici după atacul lui CTP: „Lătratul câinelui nu oprește norii”