Intervenția din Siria produce noi tensiuni în spațiul euroatlantic. Angela Merkel, întrebată de Erdogan dacă „Germania se plasează în tabăra unei organizații teroriste, împotriva unui aliat NATO, Turcia”

Intervenția din Siria produce noi tensiuni în spațiul euroatlantic. Angela Merkel, întrebată de Erdogan dacă „Germania se plasează în tabăra unei organizații teroriste, împotriva unui aliat NATO, Turcia”
foto: Hepta.ro / DPA Images / Kay Nietfeld

Ofensiva militară a Turciei din nordul Siriei, în zona controlată de milițiile kurde, a stârnit un nou motiv de dispută între Ankara și Occident, care a cerut ca intervenția militară să înceteze imediat. Dacă SUA a anunțat deja că pregătește o serie de sancțiuni economice, Franța și Germania au lansat apeluri de pace.

În acest context, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a mărturisit că a discutat la telefon, duminică, cu Angela Merkel. Cancelarul Germaniei l-ar fi amenințat că va opri exporturile de arme, către Turcia, dacă operațiunea militară din nordul Siriei nu va înceta, potrivit Xinhua.

„Am avut o discuție la telefon, astăzi, cu cancelarul”, le-a spus Erdogan reporterilor prezenți la Istanbul, arătându-se nemulțumit de poziția avută de Merkel.

Numind abordarea Germaniei vizavi de ofensiva Turciei drept „bizară”, liderul turc spune că a întrebat-o pe Angela Merkel „dacă Germania se plasează în tabăra unei organizații teroriste, împotriva unui aliat NATO, Turcia”.

Președintele Erdogan se referea la Unitățile de Apărare a Poporului (YPG), parte integrantă din Forțele Democratice Siriene, ale căror poziții din Siria au fost atacate, săptămâna trecută, de către Turcia, care amenința de luni bune că va face acest lucru. Ankara a început ofensiva pe fondul veștii că SUA, care au considerat că dislocarea de trupe în Siria reprezintă un cost logistico-militar prea mare, au început retragerea militarilor din Siria.

YPG fac parte din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat drept o organizație teroristă de către Turcia, UE și SUA.

Ofensiva militară a turcilor a început miercuri și a fost criticată de o bună parte a blocului euroatlantic. Mai multe state, printre care Franța și Germania au oprit exporturile de arme către Turcia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`