PSD ar fi mituit și șantajat parlamentari pentru a obține sprijin la moțiune. Cum i-a convins PNL pe legiuitori „să întoarcă armele” (VIDEO)

PSD ar fi mituit și șantajat parlamentari pentru a obține sprijin la moțiune. Cum i-a convins PNL pe legiuitori „să întoarcă armele” (VIDEO)

Raluca Turcan, liderul deputaților PNL, a afirmat joi seară, în direct pe B1TV, că moțiunea de cenzură de joi a fost încununată cu succes datorită faptului că există oameni politici care au, totuși, „responsabilitatea reprezentării oamenilor care i-au trimis în Parlament”.

„Spre deosebire de PSD, la PNL cel mai puternic argument au fost votul dat de români și așteptările românilor. În 26 mai, prin cele 6,5 milioane de voturi „Da” la referendum s-au creat un curent popular și o așteptare de a curăța România și de a opri atacul permanent la instituțiile statului uriașă. Această așteptare, pentru unii oameni politici care au, totuși, responsabilitatea reprezentării oamenilor care i-au trimis în Parlament, a funcționat. Putea să funcționeze la un număr mai mare. Mi-aș fi dorit să funcționeze la un număr mai mare, dar chiar și așa eu sunt recunoscătoare pentru toți cei care au votat și au înțeles că sunt momente în care trebuie să te delimitezi de ceva care face rău țării”, a afirmat Raluca Turcan, în emisiunea moderată de Tudor Mușat.

Declarația demnitarului vine în contextul în care, în zilele premergătoare moțiunii de cenzură de joi, care s-a finalizat cu demiterea Guvernului Dăncilă, mai multe voci din opoziție au acuzat puterea, proaspăt răsturnată, că amenință, șantajează și mituiește cu bani din bugetul public parlamentari, astfel încât să obțină sprijin la vot.

„Dacă era să gândim politicianist, și ați văzut o grămadă de mușterii în spațiul public, am fi spus, Doamne, să rămânem cu doamna Dăncilă că e slabă, se face singură de râs, noi avem subiect de atac, suntem în opoziție. Dar în același timp menținerea acestui guvern în fiecare zi dăuna intereselor țării, dăuna românului de rând. Afecta bugetul, economia, nivelul de trai, pentru că doamna Dăncilă aruncă în ochii oamenilor diverse majorări de venituri, pe când aceste majorări de venituri au fost mâncate, bucățică cu bucățică, felie cu felie, de creșterile acestea și de scumpirea vieții în România”, a adăugat Raluca Turcan.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:35 - Meciul România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întrerupt în minutul 90+5. Jucătorii kosovari au ieșit de pe teren, după ce suporterii români ar fi strigat „Serbia, Serbia!”
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)
21:49 - George Simion, reacție după ce Guvernul României a publicat documentul privind interdicția sa în Ucraina: Autoritățile ucrainene confirmă ce am tot spus – Motivul interdicției mele e activitatea mea pro-românească