Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Focșani, că moțiunea de cenzură are șanse foarte mari să treacă și că liberalii se bazează pe votul a peste 240 de parlamentari. (Mai sunt 4 zile până la moțiune.
”Am mai avut foarte multe discuții cu parlamentari care nu au semnat moțiunea de cenzură și în momentul de față mai avem, pot să răspund, chiar angajamente de vot la moțiune din partea a încă 7 parlamentari. Ceea ce cred eu 237 cu 7, 244, că e un scor un pic mai confortabil”, a spus președintele PNL.
Orban a mai susținut că reprezentanții partidelor care și-au luat angajamentul de a susșine moțiune de cenzură sunt mobilizați pentru a asigura succesul acestui demers.
Întrebat dacă nu se teme de eventualele jocuri ale liderului Pro România, Victor Ponta, Ludovic Orban a răspuns: „Dificultatea negocierilor purtate pentru această moțiune de cenzură a rezidat în primul rând de numărul mare de actori care au trebuit să se unească pentru susținerea acestui demers pe de o parte și, pe de altă parte, datorită, să spun, diferențelor de opinie între acești actori pe mai multe puncte. Toate aceste diferențe au fost lăsate de o parte.
Convingerea mea este că la ora actuală toate formațiunile politice care s-au angajat în susținerea acestui demers sunt mobilizate la maxim pentru a asigura succesul moțiunii de cenzură”.
Totodată, Orban a precizat că nu are emoții în privința felului în care vor vota parlamentarii UDMR.
”În 30 de ani, conducerea UDMR nu a cerut niciodată parlamentarilor UDMR să voteze la vedere, la ei este o cutumă în cadrul grupului UDMR. Pe de altă parte, tot în acești 30 de ani, toate deciziile oficiale luate de conducerea UDMR, au fost respectate de parlamentarii UDMR. Ca atare, eu nu am nicio emoție în privința voturilor parlamentarilor UDMR.
Sigur, că știm, avem semnale din partea multor parlamentari, că Guvernul, prin diferiți emisari, caută să ofere marea cu sarea către parlamentari care au semnat moțiunea de cenzură, cu intenția de a-i determina să nu vină la vot.
Până în momentul de față nu am cunoștință despre niciunul dintre cei 237 de semnatari, că ar fi luat o altă decizie decât aceea de a vota moțiunea de cenzură și așa mi se pare profund corect și normal, pentru că a semna o moțiunea de cenzură, reprezintă un angajament clar de a vota moțiunea de cenzură”, a mai declarat liderul liberal.
De asemenea, Ludovic Orban a precizat că în cazul în care moțiunea de cenzură va trece, prima opțiune susținută de PNL este cea a alegerilor anticipate. Dacă aceasta nu se va concretiza însă, liberalii sunt pregătiți să își asume guvernarea, a dat asigurări Orban.
”Principalul nostru obiectiv este să punem punct acestei guvernări. În privința opțiunilor Partidului Național Liberal, am prezentat public până acuma de zeci de ori, dacă unii nu au auzit, înseamnă că nu urmăresc media.
Prima noastră opțiune o reprezintă alegerile anticipate, dacă este posibil să se organizeze alegeri anticipate, asta ar presupune un acord politic al multor parteneri pentru că este nevoie de respingerea succesivă a două guverne de către Parlament. În cazul în care nu va exista un acord politic, Partidul Național Liberal este pregătit să-și asume răspunderea guvernării, adică, să formeze un Guvern în jurul Partidului Național Liberal.
Asta am prezentat în mod repetat, în ceea ce privește, în schimb, declarațiile publice, am fost destul de reticent în a da declarații publice referitor la ceea ce se va întâmpla după moțiunea de cenzură pentru că principalul nostru obiectiv este ca această moțiune de cenzură să reușească.
După reușita moțiunii de cenzură, președintele României, în conformitate cu prevederile constituționale, va declanșa consultări la Palatul Cotroceni, în urma acestor consultări va prezenta o soluție iar Partidul Național Liberal va susține soluția care va fi prezentată de președintele României Klaus Iohannis”, a mai spus Ludovic Orban.