Prințul Philip al Marii Britanii a fost internat luni la spital, fiind diagnosticat cu o infecție la vezică. Acesta a fost transportat de la Palatul Buckingham la Spitalul King Edward VII ca o măsură de precauție și va rămâne internat timp de câteva zile, conform Daily Mail.
Ca urmare a internării, prințul consort va rata concertul din seara de luni în onorarea Jubileului de diamant al soției sale, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, precum și ceremoniile din zilele următoare. Restul familiei regale va continua sărbătoarea conform planului.
Totuși, se pare că prințul își va serba aniversarea de 91 de ani, planificată pentru duminică.
În decembrie, prințul – în același timp și duce de Edinburgh – a suferit o intervenție chirurgicală din cauza unei artere blocate, dar a fost vorba de o operație minoră, cu o perioadă de recuperare de numai câteva zile.