Ungaria a sesizat Consiliul Europei în cazul cimitirului din Valea Uzului. „Dacă nu acţionăm destul de ferm, pot apărea insulte similare”

Ungaria a sesizat Consiliul Europei în cazul cimitirului din Valea Uzului. „Dacă nu acţionăm destul de ferm, pot apărea insulte similare”

Ungaria a solicitat Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei să întocmească un raport în cazul Cimitirului din Valea Uzului, informează agenţia ungară de presă MTI.

Budapesta se așteaptă ca forul să stabilească faptul că Primăria Dărmăneşti şi-a depăşit atribuţiile şi a construit cruci de beton peste mormintele unor soldaţi maghiari. De asemenea, aceasta dorește readucerea cimitirului la stadiul iniţial, tot în baza unei decizii unitare a Comitetului.

„Sperăm ca astfel să fie evitate situațiile similare ce ar putea apărea pe teritoriul european. Dacă nu acţionăm acum destul de ferm, forţele naţionaliste pot fi încurajate şi pot apărea insulte similare şi în alte cimitire militare și, astfel, vor fi insultate și alte comunităţilor locale de minorităţi”, a declarat Attila Tilki, membru al delegației Ungariei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Revendicat atât de CJ Harghita, cât și de CJ Bacău, Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului a fost subiectul unor ample dezbateri între cetățenii români de etnie maghiară, pe de o parte, și cei de etnie română, pe de altă parte.

În primăvara acestui an, Primăria Dărmăneşti a delimitat o parcelă, pe care a ridicat cincizeci de cruci de beton, în memoria unor soldaţi români necunoscuţi. În iunie, mai mulți români au forțat cordonul de jandarmi și au pătruns în cimitir pentru a participa la slujba de sfinţire ortodoxă a parcelei româneşti. Budapesta susține că, de fapt, sub respectivele cruci se află și osemintele unor ostași maghiari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor