Papa Francisc: „Războaiele afectează doar anumite regiuni ale lumii, totuşi armele de război sunt produse şi vândute în alte regiuni care apoi nu doresc să preia refugiaţii generaţi de aceste conflicte”

Papa Francisc: „Războaiele afectează doar anumite regiuni ale lumii, totuşi armele de război sunt produse şi vândute în alte regiuni care apoi nu doresc să preia refugiaţii generaţi de aceste conflicte”

Creştinii au o „datorie morală” de a ajuta migranţii, refugiaţii şi alţi oameni asupriţi, a afirmat Papa Francisc, duminică, în cadrul unei slujbe speciale pe care a oficiat-o în Cetatea Vaticanului, relatează DPA preluată de Agerpres.

Mii de migranţi s-au adunat în Piaţa Sf. Petru din Roma pentru a asista la slujba oficiată de papa Francisc în mai multe limbi, cu ocazia Zilei Mondiale a Migranţilor şi Refugiaţilor, creată de Biserica Catolică.

„Domnul manifestă o grijă deosebită pentru străini, văduve şi orfani, pentru că aceştia sunt lipsiţi de drepturi, excluşi şi marginalizaţi”, a spus suveranul pontif.

„Această grijă iubitoare pentru cei mai puţin privilegiaţi este […] de asemenea necesară, ca datorie morală, de la toţi cei care aparţin poporului său”, a adăugat papa.

Creştinii „nu pot fi indiferenţi la tragedia vechilor şi noilor forme de sărăcie” şi trebuie să fie „angajaţi ferm pentru clădirea unei lumi mai drepte”, a afirmat liderul de la Vatican.

„Este un adevăr care doare: această lume devine din ce în ce mai elitistă şi crudă faţă de cei excluşi”, a spus papa care a deplâns totodată ipocrizia comerţului mondial cu arme.

„Războaiele afectează doar anumite regiuni ale lumii, totuşi armele de război sunt produse şi vândute în alte regiuni care apoi nu doresc să preia refugiaţii generaţi de aceste conflicte”, a spus suveranul pontif.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`