Școala Națională de Studii Politice și Administrative ar lua în calcul să depună, săptămâna viitoare, o plângere penală la Parchetul General împotriva lui Alexandru Cumpănașu, pentru fals, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul instituției.
Candidatul independent la alegerile prezidențiale din noiembrie ar fi adus, la angajare, un document prin care a certificat că îndeplinește condițiile legale, prin care să aibă studii europene, au explicat aceleași surse. Actul a fost depus în copie, fără să fie legalizat la notar, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă care prevede măsuri menite să ducă la debirocratizarea instituţiilor, printre care reducerea situaţiilor în care se cer copii legalizate după documente, au mai spus sursele citate.
Vestea vine în contextul în care, joi, conducerea SNSPA a decis să verifice din nou legalitatea procedurilor privind angajarea lui Alexandru Cumpănașu, în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ.
„Deși acest proiect a făcut obiectul mai multor verificări interne și externe (Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene etc.), în conformitate cu procedurile legale, conducerea SNSPA a decis această nouă verificare internă pentru a clarifica situația privind studiile absolvite de domnul Alexandru Cumpănașu. Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănașu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condițiilor legale de exercitare a responsabilităților specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare. În funcție de rezultatele verificărilor interne, se vor lua măsurile legale care se impun”, se mai arată în comunicatul citat.