Eveniment
Un accident mortal a avut loc, miercuri, în localitatea Valul lui Traian din județul Constanța. Un tânăr și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un copac.
„Pe baza cercetărilor la faţa locului s-a stabilit că şoferul unui autoturism, în vârstă de 26 de ani, ce circula dinspre Valu lui Traian către Constanţa, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo, cu carosabil acoperit cu apa, a pierdut controlul direcţiei de mers şi părăsit şoseaua, intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa, transmite Agerpres.