Discuția lui Trump cu Zelenski readuce în prim-plan dorința democraților de destituire a președintelui SUA. Casa Albă spune că acuzația e „o minciună”

Discuția lui Trump cu Zelenski readuce în prim-plan dorința democraților de destituire a președintelui SUA. Casa Albă spune că acuzația e „o minciună”
Sursă foto: Facebook / Donald Trump

Democrații americani ar putea demara o procedură de impeachment împotriva președintelui Donald Trump dacă se dovedește că acesta a făcut presiuni asupra omologului său din Ucraina, Vladimir Zelenski, astfel încât acesta să deschidă o investigație asupra lui Hunter Biden, fiul contracandidatului său la prezidențialele din 2020, potrivit hispantv.com.

Președintele SUA este acuzat că, în iulie 2019, a purtat o discuție telefonică cu omologul său ucrainean, care a fost interceptată de serviciile secrete americane și următă de un denunț intern. În timpul conversației, Donald Trump i-ar fi făcut o „promisiune” lui Vladimir Zelenski, încurajându-l să deschidă o investigație asupra lui Hunter Biden. Fiul lui Joe Biden, vicepreședinte în administrația Obama și contracandidat al lui Trump în 2020, a lucrat pentru o companie din Ucraina în sectorul gazelor, încă din 2014.

Joe Biden, posibil contracandidat al lui Trump la scrutinul prezidenţial anul viitor, i-a cerut vineri acestuia să publice transcriptul acelei convorbiri şi a asigurat că nu a vorbit niciodată cu fiul său despre activităţile sale profesionale în străinătate, afirmaţie catalogată apoi de Trump drept „o minciună”, scriu AFP şi Reuters preluate de Agerpres.

„Nu se poate face aşa ceva unui preşedinte şi altor ţări, dar, toate acestea fiind spuse, am avut o conversaţie foarte bună, o conversaţie foarte sinceră, foarte onestă. Sper că vor putea să o arate”, a spus Trump, care a dat totuşi semnale contradictorii pe acest subiect în ultimele zile.

În acest context, preşedintele american Donald Trump şi-a manifestat duminică speranţa că va fi posibilă publicarea conversaţiei avute cu omologul său ucrainean Vladimir Zelenski.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`