Antonescu: Nu există niciun conflict în USL pe tema introducerii taxei de solidaritate

Antonescu: Nu există niciun conflict în USL pe tema introducerii taxei de solidaritate

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu există niciun conflict în USL, în urma părerilor divergente între liberali şi social-democraţi pe tema introducerii taxei de solidaritate, adăugând că se va pune de acord cu premierul Victor Ponta pe această temă.

Este o propunere a primului-ministru. Nu există niciun conflict în USL, chiar dacă unii sunt disperaţi din această cauză, iar alţii chiar indignaţi„, a afirmat Crin Antonescu, potrivit Mediafax.

El a spus că va avea o discuţie cu Victor Ponta pe această temă, adăugând că se va găsi soluţia cea mai bună.

Vom discuta, nu ştiu dacă va fi luni, în ziua de Rusalii, ca să coboare Duhul Sfânt asupra noastră complet, reuniţi, în comuniune. Vom discuta, fiţi pe pace, şi vom găsi soluţia cea mai bună. Este o propunere şi o posibilitate evocată de premier, nicidecum un conflict între noi„, a explicat Crin Antonescu.

Şeful PNL a declarat joi că nu vede bine creşterea unor impozite sub forma unei taxe de solidaritate şi că o astfel de măsură „excede” înţelegerile de până acum din USL privind fiscalitatea, dar subiectul va fi discutat în PNL.

Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei pe lună.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`