Frații Micula au câștigat și în justiția SUA disputa de sute de milioane de dolari cu România. Motivarea deciziei: ”La cum s-a prezentat, România ar fi picat examenul de procedură civilă la facultatea de drept”

Frații Micula au câștigat și în justiția SUA disputa de sute de milioane de dolari cu România. Motivarea deciziei: ”La cum s-a prezentat, România ar fi picat examenul de procedură civilă la facultatea de drept”
Foto: Hepta.ro

Statul român a pierdut disputa de circa 250 milioane dolari cu frații Micula și în SUA.

Mai precis, Curtea Federală a districtului Columbia din statul Washington din SUA a admis solicitarea fraților Micula, cetățeni suedezi, privind recunoașterea și punerea în executare a deciziei din 2013 a Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), prin care România a fost obligată la plata de despăgubiri de circa 250 milioane dolari pentru încălcarea tratatului bilateral de protejare reciprocă a investițiilor dintre România și Suedia.

Totodată, atitudinea statului român în cursul procesului a fost criticată de judecătorul care a emis decizia.

”Dacă acest caz ar fi constituit o speță ipotetică la un examen de procedură civilă la facultatea de drept, România ar fi picat examenul. Manevrele procedurale ale României au provocat confuzie, au întârziat nejustificat procesul și, fără îndoială, au majorat cheltuielile reclamanților”, a declarat judecătorul, potrivit economica.net.

Întrucât dobânzile au continuat să se acumuleze, suma de plată se ridică în prezent la peste 331 milioane dolari.

Reamintim că, Frații Micula au dat statul român în judecată la tribunalul arbitral sub egida ICSID (Washington) pe motiv ca nu a respectat acordarea de ajutoare de stat promise companiilor European Food SA, Starmill SRL, Multipack SRL și Scandic Distilleries SA în baza unui acord între statul suedez și statul român, frații Micula fiind cetățeni suedezi.

Astfel, în 2009, prin hotărârea arbitrală, tribunalul arbitral a acordat reclamanților din procedura arbitrală despăgubiri din partea României în cuantum de 791 882 452 de lei.

Viorel Micula a introdus mai multe cereri de recunoaștere a hotărârii arbitrale la instanțele din Belgia, Franța, Luxemburg, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și din SUA.

De asemenea, Ioan Micula, European Food, Starmill și Multipack au introdus o cerere de recunoaștere a hotărârii arbitrale în cadrul unei proceduri ex parte în SUA.

În ianuarie 2014, serviciile Comisiei au informat autoritățile române că orice punere în aplicare sau executare a hotărârii arbitrale ar constitui un ajutor nou și ar trebui să facă obiectul unei notificări adresate Comisiei, iar în februarie 2014, autoritățile române au informat serviciile Comisiei cu privire la plata parțială a despăgubirilor pe care tribunalul arbitral le acordase reclamanților din procedura arbitrală, prin compensarea taxelor și impozitelor datorate autorităților române de unul dintre reclamanți (European Food), datoria fiscală compensată ridicându-se la suma de 337 492 864 RON.

Mai mult, România a solicitat clarificări suplimentare din partea serviciilor Comisiei cu privire la posibilitatea de a plăti suma restantă unei persoane fizice.

Un an mai târziu, la 30 martie 2015, Comisia Europeană a adoptat decizia anulată în iunie de Tribunalul Uniunii Europene.

Decizia prevedea că ”Plata despăgubirilor acordate de tribunalul arbitral […] unității economice unice din care fac parte Viorel Micula, Ioan Micula, […] European Food, […] Starmill, […] Multipack, European Drinks, Rieni Drinks, Scandic Distilleries, Transilvania General Import‑Export și West Leasing constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) [TFUE], ajutor care este incompatibil cu piața internă”.

Totodată, Comisia mai dispunea prin decizie ca România să recupereze ” toate ajutoarele incompatibile menționate la articolul 1 care au fost deja plătite oricăreia dintre entitățile care alcătuiesc unitatea economică unică ce beneficiază de respectivul ajutor prin punerea în aplicare sau executarea parțială a hotărârii arbitrale […], precum și orice ajutor plătit oricăreia dintre entitățile care alcătuiesc unitatea economică unică ce beneficiază de respectivul ajutor printr‑o punere în aplicare ulterioară a hotărârii arbitrale […] care nu a fost adus la cunoștința Comisiei sau orice ajutor plătit după data adoptării prezentei decizii.

(2) Viorel Micula, Ioan Micula, […] European Food, […] Starmill, […] Multipack, European Drinks, Rieni Drinks, Scandic Distilleries, Transilvania General Import‑Export și West Leasing răspund în solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari”.

Hotărârea dată în iunie de Tribunal nu era definitivă (Detalii AICI).

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`