Președintele Klaus Iohannis participă, sâmbătă, la Școala de Vară „Generatia ALTFEL” a Tineretului Național liberal (TNL), în stațiunea Venus.
Totodată, Klaus Iohannis va participa, sâmbătă, de la ora 17.00, la Adunarea Regională a organizațiilor PNL – Est, la Constanța, eveniment la care vor fi prezenți președintele PNL Ludovic Orban și prim-vicepreședinții Raluca Turcan, Rareș Bogdan și Iulian Dumitrescu.
RĂMAS BUN, MIHAI CONSTANTINESCU!PRIMELE IMAGINI CU LOCUL DE VECI! ROMÂNIA E ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)
„Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 14 septembrie a.c., Adunarea Regională a organizațiilor PNL – Est, la Constanța, începând cu ora 17.00. La eveniment va lua parte Președintele României, Klaus Iohannis, alături de circa 1.300 de membri și simpatizanți ai PNL, parlamentari, aleși locali din regiune. Printre cei care vor lua cuvântul se numără șeful statului, președintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreședinții PNL Raluca Turcan, Rareș Bogdan și Iulian Dumitrescu, vicepreședinte regional Victor Paul Dobre și președinte PNL Constanța, Bogdan Huțucă”, arată un comunicat al PNL.
LACRIMI ÎN SHOWBIZ! BIATA, RONA HARTNER! AU DESCHIS TESTAMENTUL! DIN PĂCATE E ADEVĂRAT! AU FOST ULTIMELE IMAGINI