Vulcanologii columbieni au declarat că posbilitatea unei erupții a vulcanului Nevado del Ruiz a crescut, în urma unui cutremur care a avut loc marți în centrul Columbiei. Vulcanul se află în regiunea de centru-vest a țării, în apropiere de orașele Manizales și Villamaria, și la aproximativ 130 de kilometri de capitala Columbiei, Bogota.
Autoritațile locale au crescut nivelul alertei de erupție de la galben la portocaliu, conform Colombia Reports. Codul portocaliu nu înseamnă că o erupție este iminentă, dar ca măsură de precauție mii de măști au fost distribuite populației din apropierea vulcanului, ca urmare a ploii de cenușă care a început marți.
Autoritățile sunt pregătite în caz de urgență, dar nu se așteaptă la o erupție. Ploia de cenușă poate continua, însă, destul de mult timp și ar putea fi dispersată în zone mai îndepărtate, în funcție de viteza și direcția vântului.
Vulcanul Nevado del Ruiz are activitate fluctuantă de câteva luni. Ultima sa erupție, în 1985, a ucis în jur de 25.000 de oameni și a distrus orașul Armero.