Parlamentul României a adoptat, miercuri, un important proiect legislativ prin care se urmărește transparentizarea decontărilor făcute de Casa de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru asigurați.
Astfel, inițiativa prevede ca fiecare român care plătește contribuția la asigurările de sănătate să aibă acces la lista tuturor decontărilor făcute de CNAS în numele său.
Proiectul, inițiat de deputații USR Tudor Pop, Dan Barna și Cristian Ghinea, a stat aproape 2 ani în procedură parlamentară.
Prin această inițiativă se modifică modifică Legea 95/2006, care prevedea, până acum, că „fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o data pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază”.
„Propunerea noastră legislativă extinde și întregește dreptul asiguratului de a fi informat, acesta beneficiind de un raport care include totalitatea deconturilor efectuate de CNAS în numele lui. Transparența deconturilor este o modalitate de prevenție a fraudei, de creștere a eficienței sistemului sanitar, dar și de îmbunătățire a calității datelor”, spun inițiatorii proiectului, potrivit hotnews.ro.
Legea inițiată de USR prevede câteva modalități de comunicare a acestor informații:
a) la cerere, în termen de 30 de zile, atât electronic, cât și în scris;
b) online, accesand DES – dosarul electronic de sanatate al pacientului;
c) prin poștă, în cazul în care deconturile efectuate pentru respectivul asigurat depășesc de trei ori valoarea decontului mediu.
Proiectul nu a fost pe placul CNAS, reprezentanții instituției opunându-se adoptării acestuia, la dezbaterile din forul legislativ.
„Casa Națională de Asigurări de Sănătate, reprezentată la ședinta Comisiei, a susținut în mod incredibil că asigurații își pot calcula singuri deconturile, pe baza bonurilor de la farmacie și pe baza biletului de externare din spital. Aceiași reprezentanți au recunoscut că Dosarul Electronic de Sănătate este nefuncțional – soft pentru care s-au plătit bani grei – problemă care se dorește a fi rezolvată într-un viitor indecis prin bani europeni. Iar în ceea ce privește primirea decontului prin poștă, reprezentanții au invocat o excepție, zugrăvind în culori dramatice o situație ipotetică în care un alt membru al familiei deschide plicul cu lista tuturor decontărilor, plic care nu îi este adresat”, spunea, la acel moment, Tudor Pop.
De altfel, deputatul USR de București subliniază că, prin adoptarea acestei inițiative legislative, acceptăm, în sfârșit, faptul că avem o problemă uriașă cu decontările fictive.
„Astăzi (miercuri, n.r.) am făcut un pas mai departe spre ceea ce ne dorim de la sistemul de sănătate: respect și mai multă putere pentru pacient. De data asta e vorba despre puterea asiguraților de a verifica ce anume și cât se decontează de către CNAS în numele lor.
Pe 29 noiembrie 2017 am depus alături de Dan Barna și Cristian Ghinea, o propunere legislativă care deschide un front de luptă impotriva coruptiei din sistemul de asigurari de sanatate, oferind asiguraților acces la absolut toate cheltuielile decontate in numele lor. Practic, fiecare asigurat să poată suprapune raportul de cheltuieli de la CNAS peste serviciile medicale oferite în realitate – ceea ce în alte democrații e o banalitate. Astfel, asigurații vor putea vedea exact ce decontări s-au făcut în numele lor și pot reclama posibile fraude făcute în numele lor.
Înainte de această inițiativă, accesul era foarte greoi și extrem de limitat, asigurații primind rapoarte doar pentru serviciile medicale oferite. Actuala propunere cuprinde lista extinsă: servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, cu precizarea contravalorii acestora, a furnizorilor care le-au efectuat/eliberat, precum și a datei efectuării/eliberării acestora”, a afirmat Tudor Pop, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.
„Cu votul de azi (miercuri, n.r.) acceptăm, în sfârșit, faptul că avem o problemă uriașă cu decontările fictive. Și cu faptul că zeci de milioane de lei se duc în buzunarele Mafiei din Sănătate și nu pe îngrijirea pacienților. Mi-aș fi dorit foarte mult să păstrăm în proiect opțiunea ca fiecare asigurat să primească și o scrisoare anuală cu totalitatea cheltuielilor, așa cum este de pildă în Austria.
Este cea mai eficientă cale, dar mi-au fost aduse ca argumente costurile mari și incapacitatea administrativă de a face acest lucru.
Rămân însă disponibile celelalate două opțiuni de verificare: la cerere și prin consultarea Dosarului Electronic de Sănătate. Voi urmări mai departe implementarea acestui proiect, în așa fel încât toți asigurații din Sănătate să aibă acces necondiționat la totalitatea decontărilor efectuate în numele lor”, a precizat deputatul Pop.
Parlamentul a adoptat proiectul privind transparentizarea decontărilor făcute de CNAS pentru fiecare asigurat. Tudor Pop, inițiator: ‘Zeci de milioane de lei se duc în buzunarele Mafiei din Sănătate și nu pe îngrijirea pacienților’