Președintele Klaus Iohannis va efectua o nouă vizită în SUA, în perioada 24-26 septembrie, unde va participa la la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, anunță administrația prezidențială.
Acest segment, cu care debutează fiecare sesiune anuală a Adunării Generale a ONU, reprezintă cea mai amplă reuniune a șefilor de stat sau de guvern din cadrul sesiunii.
Programul vizitei Președintelui României va cuprinde, printre altele, susținerea discursului național în cadrul sesiunii de dezbateri generale a Adunării Generale a ONU și participarea la Forumul Politic la Nivel Înalt pe tema „Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”, mai arată comunicatul.
Summitul își propune analizarea progreselor înregistrate în atingerea Agendei 2030 și a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals / SDGs). Va fi primul Summit ONU dedicat SDGs după adoptarea Agendei 2030 în septembrie 2015.
Tema dezbaterilor generale a celei de a 74-a sesiuni a Adunării Generale este ,,Stimularea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educația calitativă, acțiune climatică și incluziune”, conchide sursa citată.