Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Germania pare să fi devenit subiect de film.
Este vorba despre Theo Albrecht Jr., coproprietar al imperiului de supermarketuri Aldi Nord, care a fost părăsit de nevastă pentru un refugiat afgan.
Afaceristul se numără printre primii zece cei mai bogaţi oameni din Germania, cu o avere estimată la 15,7 miliarde de euro.
Soția acestuia, Katja, în vârstă de 47 de ani, s-a lăsat cucerită de un tânăr migrant de origine afgană, relatează abc.es.
Refugiatul are 31 de ani. El a venit în Germania în 1996 fugind din Afganistan şi a pus prima oară piciorul în casa soţilor Albrecht ca tehnician pentru instalarea unui sistem de internet.
Publicația citată mai scrie că, până în prezent, a fost ţinut secret faptul că Katja Albrecht l-a părăsit pe soţul ei în 2015, după negocierea unei sume importante de întreţinere pentru a pleca şi a trăi cu Tareq S.
Doar că naşterea primului copil al celor doi a determinat-o pe Katja să-şi clarifice situaţia şi să ceară oficial divorţul.
„Ceea ce s-a întâmplat cu Katja este faptul că era plictisită de viaţă. De măsurile constante de securitate, de izolare şi de angajamentele sociale. Avea nevoie de varietate. Iar Tareq a fost foarte amabil cu ea, foarte relaxat şi îndrăzneţ. Şi-a dat seama că exista şansa unei relaţii şi s-a aruncat în braţele lui”, a declarat publicaţiei germane Bild Zeitung o prietenă a Katjei.
Tareq S. lucrează în prezent la construcţia unei case la Meerbusch (Renania, Westfalia de Nord), iar perechea este în aşteptarea divorţului pentru a putea obţine resursele necesare pentru a-şi continua relația.
Ce doi aşteaptă ca socrii să se mute şi să locuiască împreună cu ei.
Miliardarul Theo Albrecht Jr. (69 de ani), care este coproprietar împreună cu cumnata sa al lanţului de magazine Aldi Nord şi Trader Joe’s, susține că nu se opune divorţului.
Este sătul de tribunale după un extenuantproces de moştenire, notează abc.es.
Consorţiul Aldi Norte şi cele trei fundaţii care poartă numele de Lukas, Markus şi Jakobusau o valoare estimată la 25 de miliarde de dolari și produc un profit de 50 de milioane de euro anul. Consorțiul are peste 30.000 de angajaţi doar în Germania, mai scriu jurnaliștiide la abc.es.