Noua lege a pensiilornu va repara una dintre marile nedreptăţi ale actualului sistem: cumularea pensiilor speciale cu cea publică. Astfel, dacă pensionarii de rând vor fi obligaţi, în continuare, să opteze pentru o singură categorie de pensie, senatorii, militarii sau deputaţii vor avea venituri obţinute din pensia publică şi cea specială, scrie a1.ro.
Conform noului proiect de lege, persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi nu fac obiectul unor legi speciale nu pot beneficia de una dintre următoarele patru categorii de pensii publice:
În cazul lor,legea prevede că o persoană poate beneficia de o singură categorie de pensie dintre cele prevăzute”.
Excepţie face ajutorul pentru soţul supravieţuitor
ROMÂNIA, ÎN LACRIMI: FLORIN PIERSIC JR., MESAJ DESPRE MOARTEA TATĂLUI SĂU …E EXTREM DE DUREROS
Dacă soţul supravieţuitor nu optează pentru o pensie de urmaş, el poate beneficia, pe lângă pensia proprie, deun ajutor lunar de 25% din pensia soţului decedat, aflată în plată sau cuvenită la data decesului, iar suma totală încasată nu depăşeşte 80% din salariul minim brut pe economie.
Acest lucru se poate întâmpla doar dacăsolicitantul îndeplineşte condiţii precum: