Liderul grupului UDMR: ”Cel mai bine ar fi ca premierul și Guvernul să se retragă”

Liderul grupului UDMR: ”Cel mai bine ar fi ca premierul și Guvernul să se retragă”
Foto: Facebook / Korodi Attila

Atilla Korodi, liderul grupului UDMR, a declarat că nu a avut nicio discuție cu Viorica Dăncilă de când ALDE a decis să plece de la guvernare.

Totodată, acesta a afirmat că premierul și Guvernul ar trebui să se retragă.

„Nu am avut niciun contact, dar nici zilele trecute nu a fost vreun contact când au apărut știrile că Viorica Dăncilă ar căuta o soluție printr-un dialog cu noi. Nu, nu s-a întâmplat și cred că e normal. După poziția noastră, după moțiunea de cenzură din iunie-iulie, era evident că era un pas care nu avea o bază solidă să discuți cu UDMR pentru că UDMR nu avea cum să susțină un guvern împotriva căruia a votat în iunie.

În două luni de zile nu prea au cum să se schimbe lucrurile radical. Din punctul nostru de vedere, Guvernul actual nu mai are susținere parlamentară de când ALDE și-a anunțat retragerea. Cel mai bine ar fi, ca să nu se forțeze scandalul politic, ca premierul și guvernul să se retragă. Dacă nu, probabil o moțiune de cenzură ar trece”, a precizat Atilla Korodi, pentru Antena3.

Liderul grupului UDMR a mai precizat că nici dacă s-ar pune problema unei discuții cu premierul, UDMR nu ar fi dispus să poarte negocieri, partidul nedorind să fie la guvernare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`