Alexandru Cumpănaşu, la o lună de la tragedia de la Caracal: ‘Acest caz înseamnă începutul sau sfârșitul DIICOT-ului și Poliției Române’

Alexandru Cumpănaşu, la o lună de la tragedia de la Caracal: 'Acest caz înseamnă începutul sau sfârșitul DIICOT-ului și Poliției Române'
Foto: captură B1TV

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, una din fetele ce ar fi fost ucise de Gheorghe Dincă, a catalogat ce s-a întâmplat a Caracal drept una din cele mai mari tragedii ce s-au întâmplat în România care priveşte autorităţile.

La o lună de la tragedie, Cumpănaşu a arătat că nu este drama unei adolescente ci a fiecărui copil din România şi a transmis că acesta poate fi finalul DIICOT-ului sau a Poliţiei Române dacă nu vor rezolva cazul fără dubii.

„E una dintre cele mai mari tragedii care a avut loc vreodată în România, prin incompetența, complicitatea, prin indolența, ticăloșia unor persoane din instituțiile publice, care au făcut fie voit, fie din lipsă de pregătire profesională, fie din nepăsare, un mare rău unui copil. Faptul că vorbim de Alexandra noi nu ne dăm seama că vorbim despre fiecare copil al acestei țări, fiecare femeie. Orice femeie poate fi luată de pe stradă oricând, batjocorită, omorâtă și Poliția sau Parchetul să intervină cum au intervenit aici. Sunt mult prea multe lucruri care nu au mers. Pot exista în orice oraș astfel de clanuri mafiote, polițiști care sunt mână în mână cu clanurile. E pur și simplu o tragedie. Oamenii care se uită la noi nu se uită doar pentru Alexandra, ci pentru soarta fiecărui copil care e în joc.

Ce părere am după o lună? Acest caz înseamnă ori începutul sau sfârșitul DIICOT-ului și Poliției Române. Dacă nu vor rezolva cazul fără dubii, din cauza unora din reprezentanții instituțiilor, aceste instituții vor ajunge să nu mai conteze deloc pentru populație. Sunt multe semne de întrebare. Avem dovezi de complicitate voită sau nevoită a procurorilor prin neimplicare. Codul Penal nu spune că infracțiunea e doar despre a face ceva, ci și despre a nu face, neglijență e puțin spus. Dacă o persoană cu putere publică ia decizia să nu facă ceva, poate să favorizeze un infractor. Din punctul meu de vedere, cele mai mari semne de întrebare sunt absolut de început până acum cam tot ce s-a întâmplat”, a declarat Alexandru Cumpănașu, la Antena 3.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`