Deputatul USR, Cătălin Drulă,reacționează dur după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a recunoscut că sistemul de „pile, amante, nepoate, nepotisme” căpușează toate companiile din subordinea ministerului pe care îl conduce. (Detalii AICI)
Membru al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, Drulă îl critică pe ministrul Transporturilor că “l-a interesat ZERO să facă reformă în cele 466 de zile la minister”.
Deputatul USR mai arată că “pilele, amantele și nepoatele” au fost introduse în aparatuld e stat tot de PSD, care e la guvenare de aproape trei ani de zile, catalogând afirmația lui Cuc ca fiind “lipsă de jenă elementară”.
„PILE, AMANTE ȘI NEPOATE. TUPEUL PSD-LA-GUVERNARE E TOTUȘI INCREDIBIL
După 958 de zile de guvernare PSD, dintre care jumătate ministru al Transporturilor a fost chiar el, Răzvan Cuc declară că în companiile din minister e plin de “pile, amante, nepoate, nepotisme”.
ROMÂNIA, ÎN LACRIMI: FLORIN PIERSIC JR., MESAJ DESPRE MOARTEA TATĂLUI SĂU …E EXTREM DE DUREROS
E și greu de reacționat la așa ceva. Ce să spui? Că vasta majoritate a pilelor, amantelor și nepoților a fost adusă acolo de PSD? Că de aproape 3 ani, numai asta fac? Că au populat administrația țării cu toți incompetenții și bandiții?
Că pe dl. Cuc l-a interesat ZERO să facă reformă în cele 466 de zile la minister? Că CNIR – Compania Națională de Investiții Rutiere – are în continuare după 3 ani de zile de la înființare zero angajați? PSD a reușit în 3 ani să angajeze un singur om, timp de o lună – pe Narcis Neaga, director general.
ADIO, RONA HARTNER! VESTEA TRISTĂ DESPRE MAREA ACTRIȚĂ A FOST CONFIRMATĂ! CU REGRET VĂ ANUNȚĂM CĂ…
Compania asta trebuia să fie unitatea de elită care să se ocupe de marile proiecte de autostrăzi ale României. Când a venit la minister dl. Cuc a găsit contract de asistență tehnică semnat prin Banca Europeană de Investiții cu compania similară din Austria, ASFiNAG. Oamenii ne-ar fi ajutat să punem pe picioare construirea de autostrăzi în România. Dar contractul a fost reziliat și asistența tehnică anulată.
Când le-am spus de nenumărate ori, în Comisia de Transporturi – dlui. Cuc și celorlalți miniștri PSD, Stroe și Șova – că e nevoie de restructurare și reformă, că e dezastru în companiile din subordine, am vorbit cu pereții. Pentru că erau pile, amante și nepoate de pus în funcții. Îl mai țineți minte pe tipul de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară care nu putea să se exprime pe românește? Ca el sunt zeci și am trăit momente de jenă și disperare în Comisia de Transporturi auzindu-i cum se bâlbâie și se screm și nu sunt în stare de nimic.
Incredibilă totuși lipsa de jenă elementară. Să vii după 3 ani și să spui că e o problemă cu pilele, amantele și nepoatele când asta ai promovat zi de zi.
Mai e puțin și scăpăm țara de ei. Dar oricât de puțin ar fi, tot pare mult. Și va fi enorm de reconstruit după ei. Dar n-avem decât varianta de a ne sufleca mânecile și să facem ce trebuie făcut.”, scrie Drulă pe Facebook.