Monden - 20 nov, 14:34
Un bărbat și-a pierdut viața şi o femeie a fost grav rănită într-un accident petrecut sâmbătă noapte pe DN 65, Piteşti – Slatina, în comuna argeşeană Albota. Mașina în care se aflau cei doi s-a ciocnit frontal cu un autoturism de teren care circula regulamentar, după care a lovit o altă maşină.
Polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este șoferul care a decedat, acesta conducând cu viteză mare.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost scos din mașină de echipa de descarcerare, fiind prins între bord şi scaun.
Femeia rănită grav a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş.
În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ o oră.