Capitala croată Zagreb a fost scena unor manifestații de stradă de mare amploare, în condițiile în care mii de oameni au protestat față de planurile Guvernului de a crește vârsta de pensionare la 67 de ani și de a micșora pensiile în cazul ceror care optează pentru pensionarea anticipată.
SOȚIA LUI MIHAI CONSTANTINESCU, ÎN LACRIMI, DE DURERE! DIN PĂCATE, A CONFIRMAT ANUNȚUL TRIST (GALERIE FOTO)
Manifestațiile din Croația vin în contextul în care, săptămâna aceasta, Guvernul i-a cerut Parlamentului să adopte o lege care să majoreze vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani începând cu 2033. Trebuie accelerate eforturile pentru a face ca sistemul de pensii să fie unul sustenabil, își justifică Executivul decizia, relatează Reuters.
EA ESTE CEA MAI SEXY FEMEIE DIN ARMATĂ! I-A INNEBUNIT PE TOȚI ȘI ACUM S-A DEZBRĂCAT PENTRU PREȘEDINTE! (GALERIE FOTO)
Nu numai atât, dar Guvernul croat a propus o diminuare de 4% a pensiei pentru fiecare an de pensionare anticipată, dar a oferit în schimb pensii mai mari pentru cei care continuă să lucreze chiar dacă au dreptul să se pensioneze.
IMAGINI XXX! IUBITA LUI SPEAK, PE CULMILE EXTAZULUI! TOȚI BĂRBAȚII AU RĂMAS MASCĂ (GALERIE FOTO)
„Există multă nefericire și amărăciune în noi. Oare această propunere nu este iresponsabilă față de lucrătorii și pensionarii noștri?”, a declarat Kresimir Sever, unul dintre liderii uniunilor sindicale care au organizat protestul, către mulțimea adunată în centrul capitalei.
Oamenii și-au arătat nemulțumirea fie strigând „hoții”, fie purtând pancarte prin care acuzau Guvernul că îi sărăcește pe pensionari și pe lucrători. „De la școală la muncă, de la muncă în mormânt”, reclama unul dintre bannere.
Totodată, sindicaliști, care reprezentau angajați din industria metalurgică și sistemul medical, li s-au adresat participanților la miting, insistând că nu pot munci până la 67 de ani.
„Muncesc pe ploaie și pe soare. Car zi de zi cu picioarele și spatele sute de pubele de gunoi arhipline. M-am operat deja la un genunchi, va trebui să mă operez și la al doilea”, a declarat un angajat al unei firme de curățenie.
Așadar, sindicaliștii consideră că noua lege i-ar afecta în special pe lucrătorii mai în vârstă, aflați adesea sub presiune pentru a se pensiona anticipat, fie din motive de sănătate, fie pentru că angajatorii vor să scape de personalul peste o anumită vârstă. Totodată, ei au atras atenția că, în Croația, durata de viață este mai redusă decât în multe alte țări din Uniunea Europeană.