Ursula von der Leyen lucrează la alcătuirea Comisiei Europene pe care o va conduce începând cu 1 noiembrie, un exercițiu „delicat”, deoarece trebuie să se descurce cu cerințele partidelor politice pentru a obține învestitura lor în octombrie, arată La Libre Belgique într-o analiză preluată de Rador, potrivit g4media.ro.
ADIO, RONA HARTNER! VESTEA TRISTĂ DESPRE MAREA ACTRIȚĂ A FOST CONFIRMATĂ! CU REGRET VĂ ANUNȚĂM CĂ…
O noutate este că Von der Leyen va conduce o comisie de 26 de membri, și nu de 27 ca-n mandatul lui Juncker, dat fiindcă ieșirea Regatului Unit din UE este preconizată pentru data de 31 octombrie. Totuși, înaintea pauzei de 15 august, înaltului oficial european îi mai lipseau șase candidați pentru a începe să atribuie portofoliile.
Un alt lucru inedit este faptul că fostul ministru german al Apărării le-a cerut statelor membre să prezinte câte două propuneri de comisar european, un bărbat și o femeie, astfel încât decizia finală să respecte o partitate perfectă de gen – adică numărul bărbaților din Comisie să fie egal cu cel al femeilor.
ROMÂNIA, ÎN LACRIMI: FLORIN PIERSIC JR., MESAJ DESPRE MOARTEA TATĂLUI SĂU …E EXTREM DE DUREROS
Franța, Italia, Belgia, Croația, Portugalia și România erau statele cu termen până pe 26 august – data limită impusă de Consiliul European – pentru a-și desemna reprezentanții. Între timp, Guvernul Dăncilă a înaintat propunerile țării noastre, și anume Rovana Plumb, despre care se spune că ar fi prima opțiune, respectiv Dan Nica.
„Necunoscută va fi Italia”, a declarat Ursula von de Leyen. Ea a mers la Roma la începutul lui august, dar destrămarea coaliției guvernamentale cu Mișcarea 5 Stele decisă de șeful Ligii, Matteo Salvini, complică desemnarea noului comisar italian.
Înainte de atribuirea portofoliilor, Ursula von der Leyen trebuie să cunoască profilul candidaților, motiv pentru care va susține interviuri separate cu fiecare. Parlamentul trebuie apoi să-i audieze în septembrie și procesul se va încheia prin votul de învestitură al noului executiv de la Bruxelles pe 22 octombrie, în sesiunea plenară de la Strasbourg.
Un număr de 12 bărbați și 8 femei au fost deja desemnați, potrivit unui bilanț făcut de AFP pe baza anunțurilor oficiale, arată aceleași surse.
Șapte sunt membri ai Partidului Popular European (PPE – dreapta) ca și dna von der Leyen: Johannes Hahn (Austria – fost comisar), Mariya Gabriel (Bulgaria – fost comisar), Stella Kyriakidou (Cipru – nouă), Margaritis Schinas (Grecia – nou), Laszlo Trocsanyi (Ungaria, nou), Phil Hogan (Irlanda, fost comisar), Valdis Dombrovskis (Lettonia – fost comisar).
Șapte sunt membri ai partidelor social-democrate: Jutta Urpilainen (Finlanda – nouă), Nicolas Schmit (Luxemburg – nou), Helena Dalli (Malta – nouă), Frans Timmermans (Olanda, fost comisar), Măros Sefcovic (Slovacia – fost comisar), Josep Borrell (Spania – nou), Ylva Johansson (Suedia nouă).
Trei sunt membri ai familiei liberale: Vera Jourova (Republia Cehă – fost comisar), Margrethe Vestager (Danemarca – fost comisar), Kadri Simson (Estonia – nouă).
Nu în ultimul rând, potrivit acelorași surse, candidatul lituanian Virginijus Sinkevicius este din partea Verzilor, slovenul Janez Lenarcic este independent și polonezul Krzysztof Szczerski este membru al PiS, componentă a dreptei eurosceptice în Parlamentul European.
„Candidații desemnați nu vor fi neapărat noii comisari”, a amintit pentru AFP anturajul noii președinte care îi va succeda lui Jean-Claude Juncker pe 1 noiembrie.
Așadar, Ursula von der Leyen le-ar putea cere statelor membre să desemneze alte propuneri, în cazul în care cele înaintate nu îndeplinesc criteriile viitoarei Comisii Europene.