Președintele american Barack Obama a fost surprins recent într-o ipostază inedită. Întrebat de un băiețel de 5 ani ar unul membru al echipei sale dacă are părul ca al lui, Obama s-a aplecat și l-a îndemnat pe acesta să îl atingă, potrivit Daily Mail.
Întreaga scenă are loc în Biroul Oval de la Casa Albă. Imaginea a fost realizată de fotograful oficial al președintelui și a fost amplasată pe unul din pereții aripii de vest de la Casa Albă.
Întâmplarea s-a petrecut în 2009, când Barack Obama și-a început mandatul de președinte. La acel moment, un fost soldat în Marina Americană și-a luat la revedere de la președinte, după ce a lucrat pentru Consiliul Național de Securitate.
Conform tradiției, fiecare membru care a lucrat la Casa Albă trebuie să facă, alături de familia sa, o fotografie cu președintele.
Înainte de a pleca, fiul de cinci ani al soldatului, Jacob, i-a adresat președintelui o întrebare care i-a amuzat pe toți cei prezenți.
„Vreau să știu dacă părul meu este ca al dumneavoastră”, a spus copilul.
Obama a răspuns rapid la întrebare, spunând: „De ce nu-l atingi ca să vezi singur cum e?”. Președintele s-a aplecat apoi și l-a lăsat pe Jacob să îi atingă părul, spunându-i prietenos: „Atinge-l, amice!”.