Gregorian Bivolaru ar putea scăpa din închisoare pentru că multe infracțiuni s-au prescris. Liderul MISA nu se mai află în Suedia

Gregorian Bivolaru ar putea scăpa din închisoare pentru că multe infracțiuni s-au prescris. Liderul MISA nu se mai află în Suedia

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, ar putea scăpa de închisoare, pentru că multe dintre infracţiunile sale s-au prescris. Dosarul în care Bivolaru este acuzat de perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori, se află de prea multă vreme pe masa judecătorilor. Aşa că singura infracţiune pe care judecătorii Curţii Supreme mai pot să o analizeze acum,  este cea de trafic de minori. Între timp, reprezentanţii Poliţiei spun că liderul MISA nu se mai află în Suedia.

„În ce-l priveşte pe inculpatul Bivolaru Gregorian instanţa a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie sexuală, act sexual cu un minor ambele în formă continuată şi trecere frauduloasă a frontierei de stat a României”, se arată într-un comunicat al Tribunalului Sibiu, citat de Libertatea.

Cazul lui Bivolaru a ajuns acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a amânat judecata, pentru ca una dintre părţile vătămate să-şi angajeze avocat. În acest context, singura infracţiune pe care judecătorii Curţii Supreme mai pot să o analizeze este cea de trafic de minori, fapt pentru care Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Alba Iulia l-au găsit nevinovat pe Bivolaru.

Liderul MISA a fost judecat în lipsă, întrucât se afla în Suedia, unde a primit azil, după ce a invocat considerente politice.

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţie Române au declarat pentru Mediafax că Bivolaru nu se mai află în Suedia.

„Există informaţii că Gregorian Bivolaru se află pe teritoriul altei ţări. Situaţia operativă nu permite dezvăluirea locaţiei unde se află acesta”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)