Incendiu la bordul unui submarin nuclear american, soldat cu şase răniţi

Incendiu la bordul unui submarin nuclear american, soldat cu şase răniţi

Submarinul USS Miami se afla pe şantierul naval din Portsmouth, în statul Maine (nord-est), unde fusese adus pentru lucrări de întreţinere.

Pompierii au intervenit imediat şi au evacuat echipajul aflat la bord. În port au ajuns şi câteva ambulanţe care au preluat răniţii.

Aceştia au primit îngrijiri medicale însă nu a fost necesară spitalizarea lor. În lupta cu flăcările şi câţiva pompieri au suferit răni uşoare.

Reprezentanţii portului au precizat că incendiul a izbuncit iniţial într-un compartiment din faţa submarinului, unde se află cabinele şi posturile de control, iar reactorul nuclear nu era pus în funcţiune.

O anchetă a fost demarată însă cauzele incendiului nu au fost identificate deocamdată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)