Șeful Inspectoratului de stat în Construcții: Nu a existat niciun prejudiciu la ISC, în dosarul "Trofeul Calității"

Șeful Inspectoratului de stat în Construcții: Nu a existat niciun prejudiciu la ISC, în dosarul "Trofeul Calității"

Șeful Inspectoratului de stat în Construcții (ISC), Adrian Balaban Grăjdan, a declarat, miercuri, după perchezițiile DNA la sediul instituției, că nu a existat niciun prejudiciu înregistrat de această autoritate a statului în cadrul dosarului „Trofeul Calității”.

Documentele care sunt depuse la instanță, au solicitat în mod expres documentele care au stat la baza emiterii a două adrese ale mele care justifică acțiunea prin care am sesizat ÎCCJ că în cadrul ISC nu a fost înregistrat niciun prejudiciu„, a explicat Grăjdan.

Acesta a adăugat că nu a fost chemat la audieri de către DNA și le-a declarat ofițerilor că nu a fost supus niciunei presiuni pentru scoaterea ISC ca parte civilă în procesul din jurul lui Adrian Năstase.

Am convingerea că nu a existat niciun prejudiciu, deocamdată nu am fost chemat la DNA. Nu s-au făcut presiuni asupra mea„, a încheiat șeful ISC.

Șeful ISC susține că instituția nu a fost prejudiciată în Trofeul Calității

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`