Filaret Moţco a fost înmormântat cu onoruri militare la Izvoarele Sucevei

Filaret Moţco a fost înmormântat cu onoruri militare la Izvoarele Sucevei

Filaret Moţco, funcţionarul român al ONU ucis în Afganistan, a fost înmormântat, sâmbătă, cu onoruri militare, în cimitirul din localitatea natală, Izvoarele Sucevei. Peste o mie de persoane din comuna suceveană şi din localităţi apropiate au venit la casa familiei lui Filaret Moţco, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al funcţionarului ONU.

Șeful gărzii de onoare a înmânat familiei drapelul tricolor de pe sicriu, iar militarii au tras trei salve în onoarea funcţionarului ONU mort în Afganistan.

La înmormântare au participat reprezentantul pentru România al ONU, Francois Farah, prefectul de Suceava, Sorin Popescu, preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, prim-vicepreşedintele PDL Suceava Dumitru Pardău, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Daniel Cadariu.

Trupul neînsufleţit al funcţionarului ONU a fost adus, vineri la prânz, pe Aeroportul din Suceava, cu un avion militar.

Filaret Moţco, în vârstă de 43 de ani, mai participase şi la operaţiunile din centrul ONU din Kandahar, în Tadjikistan, în Federaţia Rusă, în Caucazul de Nord, în Cecenia, în Kârgâzstan şi în alte operaţiuni ale unor organizaţii internaţionale.

O carte de condoleanţe a fost deschisă la Centrul ONU în România, în care au semnat mai mulţi oficiali, între care preşedintele Traian Băsescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:46 - Românii, nevoiți să caute metode de a-și suplimenta venitul din cauza noilor măsuri fiscale. Ce soluție au găsit
21:40 - Avocata lui Georgescu, despre anularea alegerilor: 9 milioane de români au fost declarați practic lipsiți de discernământ. Iohannis ocupă ilegal funcția. Guvernul e ilegitim, așa că orice act al său e nul de drept și infracțiune (VIDEO)
21:26 - S-a înregistrat cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători în România. Câte grade au fost la Sibiu după miezul nopții
21:19 - Diana Buzoianu (USR): Alegerile în luna mai, de fapt, ne arată că au fost împinse în funcție de calendarul politic al PSD și PNL. Democrația din România este una care se clatină (VIDEO)
21:09 - Țara care și-a bătut propriul record pentru executarea celor mai multe femei într-un an. Cifrele sunt îngrijorătoare
21:08 - Dâmbovița: Cine era biciclistul care a murit după ce un șofer băut a dat cu mașina peste el
20:51 - România va vinde Germaniei gaze din exploatările din Marea Neagră. Burduja: Proiectul va aduce 20 de miliarde de euro la buget. Suntem bucuroși să contribuim la proiectul european de eliminare a dependenței de gazele rusești (VIDEO)
20:49 - Traseul din România unde siguranța pasagerilor din trenuri depinde de rezistența unui buștean. „O minune a făcut să nu avem accidente serioase”
20:49 - Elena Lasconi, după ce coaliția a stabilit calendarul alegerilor prezidenţiale: „De ce 4 mai? Cum au calculat această dată? De ce așa târziu? Românii așteaptă altceva după 35 de ani”
20:48 - Aterizare de urgență în Timișoara. Zgomotul care l-a determinat pe pilot să nu continue traseul