Ministerul de Interne a publicat proiectul Legii persoanelor dispărute: Care sunt principalele prevederi

Ministerul de Interne a publicat proiectul Legii persoanelor dispărute: Care sunt principalele prevederi

Proiectul Legii persoanelor dispărute a fost făcut public de către Ministerul Afacerilor Interne. Apărut după tragedia de la Caracal, acesta prevede înființarea Unității centrale persoane dispărute care va avea structuri specializate în cadrul fiecărui inspectorat județean de poliție, cu un personal instruit pentru gestionarea cazurilor de dispariție.

”În structura organizatorică a Unității centrale persoane dispărute se prevăd inclusiv posturi ce urmează a fi încadrate cu psihologi și sociologi”, prevede articolul 7 al proiectului.

De asemenea, se va crea un dispecerat special va fi creat pentru semnalarea disparițiilor minorilor prin numărul 112. ”Dispeceratul de urgență ”Dispariție minor” se constituie în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Inspectoratul General al Poliției Române centralizează, stochează și pune la dispoziția autorităților abilitate datele privind apelurile primite, în condițiile legii”, stipulează articolul 9, conform G4Media.

Dispecerii vor trebui să ceară un set minimal de informații de la persoana care semnalează dispariția, iar poliția va trebui să o contacteze ”de îndată”. Sunt stabilite și procedurile pe care trebuie să le urmeze poliția precum și situațiile în care persoana dispărută este inclusă într-o ”situație de vulnerabilitate”. Se menționează expres că pătrunderea într-o locuință pentru căutarea unei persoane care s-ar putea afla în pericol nu necesită acordul proprietarului.

Dacă persoana dispărută se află într-o situație de vulnerabilitate, poliția capătă dreptul de a utiliza metode ce presupun restrângerea temporară a unor drepturi și libertăți fundamentale, dar numai la cererea procurorului și cu aprobarea judecătorului:
a) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
b) interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță;
c) accesul la un sistem informatic;
d) obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele
publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice
destinate publicului;
e) reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale;
f) obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane;
g) cercetarea criminalistică în domiciliul, reședința sau sediul unor persoane, fără
acordul acestora;
h) obținerea datelor privind situația medicală a unei persoane.

”Atunci când întârzierea obținerii autorizării potrivit procedurii prevăzute la art.39 ar pune în pericol grav sănătatea, integritatea corporală sau viața persoanei dispărute, metodele speciale de căutare a unei persoane dispărute se pot realiza cu autorizarea procurorului, pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată până la expirarea acestui termen. Judecătorul se pronunță asupra cererii de îndată”, prevede articolul 40.

De asemenea, este instituit un mecanism special de alertă pentru situațiile în care sunt răpiți copii.

”Proiectul inițiat de MAI aduce modificări esențiale pentru îmbunătățirea modului în care sunt căutate persoanele dispărute și felul în care se intervine pentru localizarea acestora, în special a celor despre care există informații că sunt în pericol iminent. Cu respectarea drepturilor prevăzute de constituție, proiectul prevede posibilitatea utilizării unor mijloace și metode de localizare, specifice până în prezent doar procesului penal, pentru găsirea unei persoane dispărute aflate într-o situație de vulnerabilitate”, a scris ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, într-o postare pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație