Lufthansa introduce cursele directe pe ruta Bucureşti-Berlin

Lufthansa introduce cursele directe pe ruta Bucureşti-Berlin
Foto: agerpres.ro

Compania aeriană Lufthansa va opera începând cu data de 3 iunie curse directe pe ruta Bucureşti-Berlin, informează Agerpres.

Compania a demarat un amplu program de extindere a destinaţiilor, prin includerea în total a 39 de destinaţii europene. Peste 60 de milioane de euro s-au inevstit în acest program.

”Lufthansa va utiliza 15 aeronave Airbus A319 şi A320, pe aeroportul Tegel. De asemenea, partenerii Lufthansa Group şi Star Alliance le vor oferi pasagerilor 50 de destinaţii în Europa şi în sudul Mediteranei. Lufthansa investeşte în Berlin deoarece credem într-o dezvoltare dinamică a capitalei şi a pieţei aeronautice de aici’, a declarat Christoph Franz, director general executiv Deutsche Lufthansa AG.

Prețurile încep de la 49 de euro, pentru zborul dus.

Românii și-au rezervat deja locuri pentru cursele respective, iar numărul de cereri este îmbucurător, a precizat Patrick Artiel, general manager Lufthansa România şi Moldova.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`