Marea actriță Florina Cercel va fi înmormântată joi, la Cimitirul Bellu. Sicriul va fi depus la TNB, pentru un ultim omagiu

Marea actriță Florina Cercel va fi înmormântată joi, la Cimitirul Bellu. Sicriul va fi depus la TNB, pentru un ultim omagiu

Marea actriță Florina Cercel s-a stins din viață marți dimineață, la vârsta de 76 de ani.

Artista va fi înmormântată joi, la ora 13,00, pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu din Capitală, potrivit unui comunicat al Teatrului Naţional București (TNB).

Joi, de la ora 10.00, sicriul cu trupul neînsufleţit al regretatei actrițe va fi depus în foaierul Sălii Mari a TNB, pentru ca toţi cei care au îndrăgit-o să poată să îşi ia rămas bun, menționează sursa citată.

„Echipa Teatrului Naţional din Bucureşti anunţă cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriţă Florina Cercel. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naţionalului, ‘Ţuca’ ne părăseşte azi, lăsându-ne tot mai trişti, lipsiţi de prezenţa sa impunătoare, de forţa şi de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariţie scenică. Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!”, au anunțat marți dimineață reprezentanţii TNB, pe Facebook (Detalii AICI).

Marea actriță Florina Cercel va fi înmormântată joi, la Cimitirul Bellu. Sicriul va fi depus la TNB, pentru un ultim omagiu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”
14:54 - Nicolae Ciucă, reacție după anunțul morții lui Gabriel Cotabiță: „Gândurile mele sunt alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit”
14:37 - Atac israelian în Beirut: 11 morți și 63 de răniți într-o zonă rezidențială