Rușii își întăresc controlul energetic asupra Europei de Est: Gazoductul TurkStream va trece prin Bulgaria, către Serbia şi Ungaria

Rușii își întăresc controlul energetic asupra Europei de Est: Gazoductul TurkStream va trece prin Bulgaria, către Serbia şi Ungaria
Foto: Hepta.ro

Rusia își continuă nestingherită planurile din domeniul energiei pe care le are în Estul Europei.
Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a anunțat că a doua linie a gazoductului TurkStream este planificată să treacă prin Bulgaria, Serbia şi Ungaria.

SCANDAL MONSTRU ÎNTRE ANDREEA MARIN ȘI CORNELIA CATANGA! S-AU CERTAT CA LA UȘA CORTULUI! DE LA CE A PORNIT RĂZBOIUL

Conducta TurkStream, construită în prezent între Rusia şi Turcia via Marea Neagră, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa, scrie Agerpres.

NUNTA ANULUI ÎN ROMÂNIA! SIMONA HALEP A FOST DATĂ DE GOL! ALESUL ESTE CELEBRUL MILIONAR

Potrivit unor surse citate de agenția Reuters, Rusia vrea să ajungă la un acord pe termen scurt cu Kievul privind tranzitul gazelor ruseşti spre Europa pentru a câştiga timp până la finalizarea gazoductului care va ocoli Ucraina.
Actualul acord pe 10 ani cu Ucraina expiră la finalul lui 2019.

LACRIMI AMARE ÎN SHOWBIZ! BIATA, RONA HARTNER! AU DESCHIS TESTAMENTUL! DIN PĂCATE E ADEVĂRAT! AU FOST ULTIMELE IMAGINI

Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, ar urma să aprovizioneze exclusiv piaţa locală din Turcia de la 1 ianuarie 2020.
Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, este destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.

Gigantul rus Gazprom trebuia să aleagă una din cele două posibile rute pentru cea de-a doua linie a TurkStream: prin Bulgaria sau Grecia.

Conform declaraţiei ministrului rus al Energiei, lucrurile sunt acum clare. A doua linie a gazoductului TurkStream va trece prin Bulgaria, către Serbia şi Ungaria.
Novak nu a precizat cum se va continua linia din Ungaria.

„Lansarea celei de-a doua linii depinde de implementarea de către partenerii noştri europeni a infrastructurii legate de gazele naturale”, a declarat oficialul rus.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal – Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`