Boris Johnson, în primul discurs de la învestire: Dacă UE refuză să renegocieze cu noi, vom ieși pe 31 octombrie fără acord

Boris Johnson, în primul discurs de la învestire: Dacă UE refuză să renegocieze cu noi, vom ieși pe 31 octombrie fără acord
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Xinhua

Boris Johnson a promis, în primul său discurs de la învestirea în funcția de premier al Regatului Unit, că va conduce Marea Britanie în afara Uniunii Europene pe 31 octombrie, „fără doar și poate”, și a avertizat că dacă blocul comunitar refuză negocierile, este dispus să forțeze un Brexit fără acord, potrivit Reuters.

VESTE TRISTĂ! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE! VA FI DOLIU NAȚIONAL! VEZI AICI ULTIMELE IMAGINI (GALERIE FOTO)

Johnson, care a fost catalogat de președintele SUA drept un „Trump al Regatului Unit”, trimite cel mai puternic mesaj către UE de la instalarea în Downing Street, arătând că va merge pe o abordare totală diferită a negocierilor pentru revizuirea acordului.

ADIO, CRISTI BORCEA! L-A PĂRĂSIT PENTRU UN PARTENER MAI TÂNĂR! NEBUNIE LA ÎNCHISOARE! IMAGINI INCENDIARE

El a preluat portofoliul de premier de la Theresa May, într-un dintre cele mai complicate momente ale politicii din Marea Britanie din istoria postbelică: Regatul Unit este divizat și slăbit de cei trei ani de criză politică, care a cuprins arhipelagul de la referendumul pentru Brexit din 2016.

LACRIMI AMARE ÎN MUZICA POPULARĂ! BIATA IRINA LOGHIN! S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ ACCIDENTUL VASCULAR! IMAGINI GREU DE PRIVIT (GALERIE FOTO)

„O să ducem la îndeplinire promisiunile repetate făcute de Parlament către popor și vom ieși din UE în 31 octombrie, fără doar și poate. Putem să ajungem la un acord fără verificările de la granița irlandeză. Sigur, în același timp, este vital să ne pregătim și pentru ipoteza mai puțin probabilă în care Bruxelles-ul refuză să negocieze, iar atunci vom fi forțați să ieșim fără acord”, a spus Boris Johnson, când a ajuns la Downing Street, nr. 10.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră