Eugen Teodorovici a declarat că până la finele lunii iulie va fi stabilit plafonul de la care se va pleca cu impozitarea pensiilor speciale, dar și cu cât anume vor fi impozitate. E o chestiune de normalitate, pentru că sunt pensii de zeci de mii de lei, a ținut să puncteze ministrul Finanțelor.
„Aici este o discuţie pe două subiecte: plafonul de stabilit şi cu cât impozităm ceea ce este peste acest plafon, iar aceste două lucruri vor fi stabilite până la final de iulie. Acum vorbim de orice pensie care depăşeşte 10.000 de lei (…) Sunt 300 aproximativ de cazuri din contributivitate, dar (impozităm n.r.) tot ce este peste plafon, pentru că altfel rişti să fi atacabil. (…) Ca şi exemplu, pot să vă spun venitul din salarii, sunt discuţii purtate şi în alte state de impozite progresive la fel cine are mai mult plăteşte un impozit mai mare la stat. Noi azi avem o cotă unică”, a declarat Eugen Teodorovici, la Antena 3, citat de Agerpres.
LACRIMI AMARE ÎN MUZICA POPULARĂ! BIATA IRINA LOGHIN! S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ ACCIDENTUL VASCULAR! IMAGINI GREU DE PRIVIT (GALERIE FOTO)
Cât despre magistrați, care vor fi cei mai afectați de această măsură, ministrul Finanțelor spune că va avea loc o discuție transparentă cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece „nu vrea nimeni să atace pe nimeni”.
CSM a transmis săptămâna trecută, în legătură cu ”taxa de solidaritate” aplicată pensiilor speciale, că nu va „tolera” sub nicio formă afectarea statutului magistraţilor şi că va face toate demersurile care se impun, inclusiv sesizarea organismelor internaţionale şi a Curţii Constituţionale.
„Nu putem să avem anumite categorii care sunt dincolo de orice fel de închipuire. Da. V-o spun clar. Am vorbit şi în Ministerul de Finanţe, m-am consultat cu toţi colegii din Finanţe, cu toţi cei care sunt la Departamentul juridic, cu absolut toţi pentru a nu putea fi atacabilă într-un fel sau altul. Impactul nu este unul foarte mare, dar este vorba de moralitate, de corectitudine în această ţară. Şi asta este o temă de care s-a vorbit foarte mult şi ne-am asumat ca partid, ca şi Guvern. De ce să nu o facem? Acest act normativ va ajunge într-un final în Parlament, într-un fel sau altul. În Parlament noi o să propunem un plafon peste care… precum şi acel impozit. Vedem care este cel pe care Guvernul decide să îl aplice. În Parlament, toţi cei care luptă şi vor să dea lecţii au şansa să decidă prin vot să lase mai jos plafonul de 10.000 dacă doresc şi să crească plafonul cu care se impozitează. Sau să o abroge, dacă doresc. Au această oportunitate, şansă, să discute pe ceva concret”, a subliniat Teodorovici.