Președintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat luni, în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, cu Ion Cristoiu, difuzată de postul B1 TV că cel care trebuie să reprezinte România la întâlnirea informală de la Bruxelles este președintele, lucru precizat clar de articolul 80 din Constituție.
Vasile Blaga consideră că Victor Ponta ar trebui să se adreseze Curții Constituționale dacă i se pare că textul legii este neclar, iar aceasta se va pronunța asupra cazului.
“Dacă tot insistă, până la urmă tot la Curtea Constituțională se ajunge. Cinstit ar fi ca domnia sa să facă o adresă Curții Constituționale, dacă consideră că este aici o problemă neclară în Constituție, și aceasta să își spună punctul de vedere. Știu că nu au dreptate, pentru că Constituția e mai clară decât vor ei să arate. Articolul 80 precizează foarte clar cine reprezintă România.”
Președintele Senatului a făcut și precizări legate de articolul 112 din Constituție, care acordă atribuții de politică externă guvernului. Blaga a subliniat că în aceste cazuri președintele statului conduce ședințele, nu premierul.
“Sigur, unii din colegii domnului Ponta fac trimitere la articolul 112, care spune că Guvernul pune în aplicare programul de guvernare adoptat în Parlament, inclusiv în zona de politică externă și de securitate națională. Numai că îi atrag atenția domniei sale și celor care îl sfătuiesc că președintele poate participa la orice ședință de guvern în care se discută probleme de politică externă, ba mai mult, dânsul prezidează în acele situații ședințele de guvern.”