Vasile Blaga, despre plecarea lui Victor Ponta în Afganistan: N-am văzut în viața mea așa ceva. VEZI la ce se referă președintele Senatului

Vasile Blaga, despre plecarea lui Victor Ponta în Afganistan: N-am văzut în viața mea așa ceva. VEZI la ce se referă președintele Senatului
Foto: B1 TV

Președintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, luni, la emisiunea „Ultimul Cuvânt” difuzată de B1 TV, că decizia premierului Victor Ponta de a susține o conferință de presă înainte de vizita sa în Afganistan reprezintă o copilărie și un act nesăbuit.

Acesta a precizat că nu a văzut niciodată un lider important care să-și anunțe plecarea pe un teatru de operațiuni, pericolul în acest sens fiind destul de mare.

O copilărie, se comportă ca un copil căruia îi place jucăria și nu o mai lasă din brațe. N-am văzut în viața mea vreo deplasare a unui lider, șef de stat sau de guvern, care are combatanți în Afganistan, noi avem. Știți să fi ținut cineva o conferință de presă înainte de a pleca?„, a spus Blaga.

Președintele Senatului a vorbit și din experiența sa de fost ministrul de Interne, adăugând că premierul ar fi trebuit să se gândească mai mult la viața militarilor români din Afganistan când a decis să-și anunțe în mod public plecarea.

Păi dacă nu-ți pasă de viața ta, să-ți pese de viața combatanților noștri de acolo care trebuie să te apere. Toți au anunțat și au filmat când erau acolo, când mănâncă cu militarii. Știrea era transmisă când erau pe drumul înapoi. De la un capăt la altul, o nefăcută„, a încheiat Vasile Blaga.

Vezi AICI ce a declarat Victor Ponta, înainte de plecarea în Afganistan.

Vasile Blaga, despre plecarea lui Victor Ponta în Afganistan

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)