Montpellier, pentru prima oară campioană a Franţei. Președintele clubului: ”Dacă aş fi în locul celorlalte echipe, mi-aş înfige un cârnat în fund”

Montpellier, pentru prima oară campioană a Franţei. Președintele clubului: ”Dacă aş fi în locul celorlalte echipe, mi-aş înfige un cârnat în fund”
Foto: eurosport.fr

Formaţia Montpellier a câştigat pentru prima oară campionatul Franţei, după ce a învins, duminică,  echipa Auxerre, cu scorul de 2-1.

Golurile echipei câștigătoare au fost înscrise de Utaka, în minutele 32 şi 86, iar pentru Auxerre a înscris Kapo (minutul 20).

Jocul a fost întrerupt iniţial la începutul reprizei secunde, pentru 15 minute, după ce fanii echipei gazdă au aruncat pe teren cu mingi de tenis şi role de hârtie igienică. Meciul s-a reluat, dar în minutul 80 a fost întrerupt din nou pentru o perioadă, din cauza unor fumigene aruncate din tribune.

Presa așteaptă acum cu un amestec de curiozitate și interes reacția președintelui clubului, Louis Nicollin, care a declarat în mai multe rânduri că ar fi capabil de gesturi îndrăznețe dacă echipa ar câștiga.

Nicollin este recunoscut pentru gesturile și declarațiile cu conținut explicit pe care niciun alt om din lumea fotbalului n-ar îndrăzni să le facă.

Ani de-a rândul s-a remarcat prin replici dure, asemănătoare celor ale finanțatorului Stelei, Gigi Becali, spre deliciul presei care a alcătuit chiar și un top 5 al lucrurilor pe care le-ar face Nicollin dacă echipa sa ar câștiga campionatul.

Printre altele, ar alerga dezbrăcat în jurul Arcului de Triumf, ar învăța să vorbească civilizat sau ar îmbrăca cosumul tradițional quatar.

Însă pe primul loc, potrivit jurnaliștilor de la Chronofoot, se află ideea de a se instala pe stadionul Camp de Loges (stadionul celor de la PSG) cu zece metri de cârnați în brațe, pentru a-și ”înfige unul în fund”, de ciudă.

„Montpellier, campioana Franţei? Dacă aş fi în locul celor de la Marseille, PSG, Lyon, Lille sau Rennes mi-aş înfige un cârnat în fund. Umilinţă mai mare pentru ei nu există” a spus Nicollin înainte să câștige campionatul.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)