Externe - 11 dec, 22:57
Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a eliminat posibilitatea ca Iulia Timoşenko să poată beneficia de îngrijiri medicale în străinătate, după ce autoritățile germane au propus în repetate rânduri transferul fostului premier în străinătate.
Ianukovici a precizat că deputaţii majorităţii parlamentare se opun modificării legislaţiei pentru ca Iulia Timoşenko să poată primi îngrijiri medicale în străinătate.
„Dacă ar adopta o astfel de lege, gândiţi-vă că mii de deţinuţi vor începe să îi corupă pe membrii corpului medical”, a explicat Ianukovici.
Timoșenko ispășește o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru abuz de putere în 2009, pe vremea când era premier.