Eveniment - 14 dec, 09:14
Turla unei biserici din localitatea Podul Iloaiei, din judeţul Iaşi, a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet. Trei autospeciale au intervenit pentru stingerea incendiului, iar localnicii le-au dat o mână de ajutor angajaţilor ISU.
Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de o oră.
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a fost solicitat în această dimineață să intervină în localitateaa Podul Iloaiei pentru stingerea unui incendiu izbucnit la biserica Sfântul Ierarh Nicolae. A ars turla bisericii, de deasupra altarului pe o suprafaţă de 30 metri pătrați”, a declarat Silvia Spiridon, reprezentant ISU Iași.